Vin veşti extraordinare pentru şoferi! Autostrada-cheie a României este aproape gata, încă un tronson important fiind dat în folosinţă.
Anunţul a fost făcut chiar de ministrul Transporturilor, care a precizat că se poate circula pe lotul 2 dintr-o şosea de mare viteză foarte importantă, sperând ca la final de 2025 să fie tot drumul deschis. Este vorba despre Autostrada 0 Nord care va fi legată de DN2 sau E85, aceasta fiind numită şi “Şoseaua Morţii” din cauza numărului mare de accidente grave care au loc anual.
Se circulă deja pe autostrada-cheie a României
Lotul 2 din autostrada-cheie a României a fost deschis circulaţiei, anunţul fiind făcut de Sorin Grindeanu. De asemenea, ministrul Transporturilor speră ca la final de 2025 să se poată circula pe autostrad de la DN1 la D2, fiind vorba despre loturile 3 şi 4.
”Este foarte important că am ajuns astăzi să facem această legătură între lotul 2 şi lotul 3, adică într-un final să folosim A0 tot de la DN1 până la DN2. Anul trecut noi am terminat 20 de kilometri lotul 2, din care puteam folosi aproximativ jumătate. Cealaltă jumătate din cauza inteligenţei unor domni din trecut care au făcut această lotizare, cealaltă jumătate era muzeu.
Am rugat constructorii împreună cu colegii de la CNAIR să se focuseze pe aceşti doi kilometri astfel încât să facem această legătură până la DN2 şi să folosim şi ceilalţi nouă kilometri care nu erau folosiţi din lotul 2.
Eu sper ca termenele de anul viitor atât pentru lotul 3 cât şi pentru lotul 4, unde s-a început, se lucrează, să fie respectate astfel încât la sfârşitul anului viitor de la DN1 până la A2 să se poată merge pe autostradă. E un lucru important, e un lucru pe care indiferent cine va veni la guvernare, indiferent cine va fi ministru, trebuie să-l urmărească”, a transmis Sorin Grindeanu.
Cât despre A0 Sud, ministrul a specificat că se fac progrese importante, însă aceasta nu va fi deschisă anul acesta.
“Din păcate nu cred că vor reuşi să termine până la sfârşitul anului Lotul 3, cred este cel construit de greci. Dar, undeva la început anului viitor, se va da în circulaţie şi A0 Sud, deci undeva în primele luni anului viitor. Progresul e undeva la 90 şi ceva la 100. Ceea ce înseamnă că maxim în să zicem, aprilie se va circula şi pe A0 Sud”.

Ce tronsoane din A7 se vor deschide până la final de an?
Autostrada-cheie a României este şi cea a Moldovei – A7, iar oficialii au veşti bune pentru şoferii nevoiţi să tranziteze des periculoasa E85. Conform lui Sorin Grindeanu, până la final de an se vor deschide şi cele două loturi dintre Ploieşti şi Buzău.
”În următoarele 10-15 zile vom mai putea să dăm în circulaţie cele două loturi între Ploieşti şi Buzău, adică de la Dumbravă până la Pietroasele. Vom putea să dăm în circulaţie lotul 3 între Buzău şi Focşani”, a afirmat ministrul Transporturilor.



















