Autostrada OZN construită de Dorinel Umbrărescu, „regele asfaltului”. Au fost realizate tuneluri pentru animalele sălbatice

Autor: Luciana Polite

Publicat: 19-05-2024 11:27

Actualizat: 20-05-2024 06:06

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Dorinel Umbrărescu, prin firmele sale, a preluat un important contract pentru o autostradă din Timișoara. Ultima etapă de dinainte de deschiderea autostrăzii dintre Margina și Holdea, care are 10 kilometri, este extrem de aproape de final. Cu această ocazie, au ieșit la iveală și „drumurile de urși” pe care le-a construit afaceristul poreclit „regele asfaltului”.

Termenul proiectului pe care patronul l-a prins cu statul român a fost respectat, potrivit datelor transmise de Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Consultanții au găsit, totuși, câteva nemulțumiri pe care vor fi rezolvate, ulterior, de firmele de construcții.

O modificare care apare în planul lui Dorinel Umbrărescu, pe lângă revizii, este aceea că Ministerul Mediului a dat un ordin pentru scoaterea din drumul forestier a 18 hectare de pădure, din zona tunelurilor pentru urși.

„Veste bună de final de an de la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor! A fost emis ordinul de ministru necesar pentru scoaterea definitivă din fondul forestier național a unei suprafețe necesare pentru construirea tunelurilor de pe autostrada A1 Lugoj – Deva, lotul 2, secțiunea E.

Suprafața forestieră este de 18,48 hectare, terenul aflându-se în proprietatea publică a statului și administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Direcția Silvică Timiș, prin Ocolului Silvic Făget”. au trasmis Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara.

CITEȘTE ȘI: Urgia din Italia se îndreaptă spre România. Meteorologii anunță că țara noastră nu va scăpa de furtunile care au măturat Europa Occidentală

Muncitorii lui Dorinel Umbrărescu se apucă de modificări în drumul OZN


În scurtă vreme, echipa lui Dorinel Umbrărescu se va apuca de pregătirea șantierului, după ce va primi autorizația de construcție. Până atunci, oamenii angajați de „regele asfaltului” nu dorm. Magnatul din Bacău i-a pus la treabă, respectiv la defrișări și la decopertările pentru care nu aveau nevoie de vreo autorizație specială.

Tronsonul de autostradă trebuie să fie gata în cel mult 2 ani și 8 luni de la începerea lucrărilor. Contractul a fost semnat în octombrie 2022, contrar sumei de 1.826.845.634 lei, fără TVA. Proiectul propriu-zis a primit autorizația în decembrie 2022.

Poate cel mai spectaculos element din autostrada OZN este că va avea tuneluri pentru urși, care se pot întinde pe 2,13 kilometri. For fi formate din două galerii unidirecționale, cu o cale de circulație pentru fiecare și cu o platforma de 11,25 m. Proiectul lui Dorinel Umbrărescu ar urma să fie finalizat în lunile următoare.

CITEȘTE ȘI: Untold 2024, în pericol! Cei care se ocupă de organizarea festivalului trebuie să plătească o sumă imensă pentru închirierea Parcului Central

 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri