Autostrada Transilvania A3 avansează cu pași repezi. Săptămâna aceasta au apărut imagini cu șantierul viaductelor impresionante de peste 3 kilometri. Acestea urmează a fi construite pe traseul modificat de turcii de la Ozaltin.
Autostrada Transilvania este o adevărată epopee, ținând cont de lucrările dezastruoase ale companiei americane Bechtel, care au dus în final la rezilierea contractului din partea statului român.
Ozaltin ar putea finaliza mai devreme segmentul Nãdãșelu – Mihăiești
Însă, în ultimii ani proiectul de anvergură se conturează tot mai mult, potrivit economica.net. Lucrările avansează într-un punct nodal, Nãdãșelu – Mihăiești, la care turcii de la Ozaltin fac mari eforturi, după cum arată ultimele imagini făcute publice cu șantierul acestora.
„Autostrada A3 Nãdãșelu – Mihãiești | Ep. 3 | Modificare traseu Mihãiești – Topa Micã”, anunță cea mai nouă postare cu șantierul organizat de Ozaltin.
Comentând imaginile, pasionații de infrastructură s-au întrecut în pariuri privind posibilul termen de finalizare a lucrărilor.

„Eu cred că până în vara anului viitor vor fi gata și aceste 2 viaducte. Spor, Ozaltin!”, a scris un comentator.
„Eu cred că numai fundațiile până atunci”, i-a răspuns un alt internaut mai sceptic. Însă, un alt comentator amintește că acest constructor abia a primit autorizația de construire, respectiv pe data de 11 iulie.
„Deja avem mai multe fundații gata, câțiva piloni gata și se pregătesc de prima banchetă. Eu zic că e un progres bun ținând cont de când au primit AC și OIL”, observă ultimul comentator.
Traseu deviat pe Autostrada Transilvania de Ozaltin
În iunie 2024, s-a semnat un nou contract finanțat prin PNRR, unul crucial pentru asigurarea continuității pe Autostrada Transilvania, anunța fostul ministru al Transporturilor Sorin Grindeanu. Este vorba chiar de contractul câștigat de turcii de la Ozaltin pentru construirea unor viaducte de 3,2 kilometri.
Valoarea contractului pentru cele două viaducte, ce urmează să fie ridicate pe traseul subsecțiunii Nădășelu – Mihăiești, este de 994, 7 milioane de lei (fără TVA).
Contractul alocă un termen de 27 de luni pentru finalizarea celor două structuri - 9 luni pentru perioada de proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor. Potrivit oficialilor, cele două viaducte de 1,2 km și respectiv 2 km sunt construite pentru a putea fi depășite zonele cu sol instabil.
Secțiunea Zimbor - Poarta Sălajului încredințată UMB va fi gata până la finalul anului
La începutul lunii august 2023, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) lansa licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor necesare devierii traseului sectorului de autostradă Nădășelu – Mihăiești a A3.
Devierea traseului acestui sector se face în concordanță cu recomandările din cadrul expertizei tehnice. De amintit că, în țara noastră, turcii de la Ozaltin au mai finalizat tronsonul 1 al Drumului Expres Craiova - Pitești (DEx12).
Pe de altă parte, mari progrese se înregistrează și la secțiunea Zimbor - Poarta Sălajului din A3, încredințată companiei lui Dorinel Umbrărescu. Stadiul fizic se apropie de 80% și dacă se menține ritmul actual accelerat, la finalul anului se va circula și pe acest sector de autostradă.



















