În cadrul summitul NATO de la Washington s-a luat o decizie de mare importanță pentru viitorul țării noastre. Pentru ca proiectul să devină realitate, este nevoie de cooperarea autorităților din România, Bulgaria și Grecia.
NATO face autostrăzi în România
Lipsa autostrăzilor ce să unească puncte importante din țară este un subiect îndelung discutat în România. An de an, mai ales în lunile de vară, turiștii care aleg ca destinație de vacanță Bulgaria și Grecia se confruntă cu condiții dificile din pricina aglomerației de pe șosele.
La inițiativa ministrului Apărării din Grecia, la summitul NATO ce s-a desfășurat recent la Washington s-a decis construcția unei autostrăzi de mare viteză ce va traversa România, Bulgaria și Grecia. Drumul ar lega astfel zone de interes pentru apărarea Flancului Estic.
Potrivit publicației Kathimerini, autostrada NATO va fi dublată de linii feroviare, scopul său principal fiind ridicarea nivelului de mobilitate pe Flancul Estic, în contextul amenințărilor reprezentate de Rusia și escaladarea războiului din Ucraina.
Drumul va avea ca punct de pornire Constanța și se va opri în orașul grecesc Kavala, traversând principalele stațiuni de pe litoralul bulgăresc.
Te-ar putea interesa și: Adio, două autostrăzi din România! CNAIR a anulat două licitații pentru construcția unor drumuri de viteză care urmau să plece din București
Proiect de importanță pentru securizarea Flancului Estic
Proiectul propune conectarea, prin viitoarea autostradă, a patru porturi și rețelele aferente. S-ar realiza astfel o legătură între orașele grecești Salonic și Alexandroupoli de Varna din Bulgaria și Constanța din România. Orașele sunt considerate puncte strategice pentru NATO.
„Toate cele patru oraşe au porturi, o cale ferată și o rețea de drumuri care contribuie în mod decisiv la capacitatea de rezistenţă şi de a trimite cu uşurinţă forțe aliate pe flancul estic al NATO”, a precizat o sursă militară de rang înalt pentru publicația Kathimerini.
Autostrada de mare viteză va ajuta forțele militare NATO să se deplaseze cu ușurință în regiune, garantând un răspuns rapid în cazul în care una dintre cele trei țări este amenințată sau atacată. Termenul pentru darea în folosință a șoselei va fi de cinci ani.
Scrisoarea de intenție semnată de miniștrii Apărării din Grecia, Bulgaria și România va fi, de fapt, o continuare a unei alte inițiative de la Summitul tripartit din octombrie 2023, de la Varna.
Te-ar putea interesa și: Tripla de autostrăzi din România pentru care Guvernul Ciolacu a semnat. Vin banii pentru trei tronsoane importante


















