Avansul de apartament, primit înapoi la dublu de o familie de tineri. Motivul pentru care au dreptul de acest beneficiu este puțin cunoscut

Autor: Ioana Vladucu

Publicat: 24-01-2026 18:31

Article thumbnail

Sursă foto: Colaj Bugetul.ro

Să-ți iei apartament în România de la dezvoltatorii imobiliari poate fi o adevărată provocare, mai ales atunci când termenele nu sunt respectate sau clădirile rămân doar pe schiță. Legiuitorul abia de anul trecut a luat în seamă „scăpările” prin care au fost făcute cazuri celebre de escrocherii, care nici nu mai au nevoie de prezentare. Nu este cazul familiei de tineri care a cumpărat un imobil, a dat avansul și s-a trezit cu dublul sumei înapoi. Povestea lor reală a ajuns „celebră” în presa locală și națională.

Întreaga istorioară a început în luna iunie a anului 2022, când Elena și Iustinian au vrut să cumpere imobilul. Cei doi au făcut un antecontract cu firma Activ-Con Rezidențial SRL, prin semnarea promisiunii de vânzare-cumpărare. În acea etapă, au achitat 68.175 lei, urmând ca diferența de 386.325 lei urma să fie achitată după încheierea actului de vânzare-cumpărare.

Blocurile criminale din Romania. Cat de periculoase sunt cladirile de apartamente pentru sanatatea oamenilor

Apartament gata doar pe hârtie, soluție în instanță în favoarea clientului

În antecontract era stipulat clar că dezvoltatorul imobiliar se obliga să predea respectivul apartament și să încheie contractul propriu-zis până la data de 31 octombrie. De asemenea, imobilul trebuia să fie predat în așa fel încât clientul să se poată muta imediat. Înseamnă că era nevoie să aibă centrală termică, tâmplărie PVC, gresie, aparataj electric, faianță, parchet, obiecte sanitare și uși de interior, cu toate branșamentele făcute și toate instalațiile interioare funcționale.

În același document era trecută și o perioadă de grație de trei luni pentru situațiile în care condițiile meteo nu permit executarea lucrărilor sau instituțiile publice eliberau diverse documente peste termenul legal. Dacă nici atunci nu se rezolva problema, clientul putea să ceară rezoluțiunea promisiunii de vânzare-cumpărare și să primească dublul sumei plătite ca avans.

CITEȘTE ȘI: Promisiuni și speranță pentru românii în pragul sărăciei! Anul 2026 ar urma să fie ultimul cu greutăți pe plan economic, scăpăm de austeritate

Termenele nu au fost respectate, clienta s-a adresat instanței și a câștigat procesul

Au trecut și termenele stabilite și acel apartament tot nu era gata. Ca urmare, Elena s-a interesat despre care ar fi motivele întârzierii. Astfel, a aflat că primăria Rediu refuza să elibereze certificatul de edificare necesar intabulării apartamentelor, o situație destul de frecventă în Iași, așa cum notează presa locală.

Încă din data de 19 iunie 2023, Adelina P. și-a anunțat intenția de a rezoluționa antecontractul și a cerut dublul avansului. La o distanță de două săptămâni, a dat firma în judecată și acum iată că a primit soluționarea: va primi cei 136.350 de lei, adică dublul avansului.

Este un caz care ar putea fi luat exemplu de cei care plătesc avansul pentru un apartament, dar ajung să nu-l mai primească la timp.

CITEȘTE ȘI: Se modifică salariul minim! Schimbările care intră în vigoare vor afecta milioane de români, ce sumă primesc acum

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri