Avertisment cumplit pentru români! Profesorul Mircea Coșea: 'Vom intra într-o criză foarte profundă. Populația nu va mai avea bani să cumpere mărfuri'

Autor: Ion Motea

Publicat: 15-05-2022 13:18

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro


Mircea Coșea, profesor la Academia de Studii Economice din București, a tras un semnal de alarmă cu privire la creșterea prețurilor la produsele de bază.







Economistul subliniază că, ”dacă luăm în calcul produsele de bază, cele consumate de români în fiecare zi, nu tot coșul de produse la care se calculează inflația, o să constatăm că este deja foarte mare. Este peste 20% la alimentele de bază. 

Nu m-aș aventura să spun că vom muri de foame, dar consumul va avea o scădere brusc. Și va începe chiar din această lună, iar în lunile de vară, adică în iunie-iulie, vom avea o criză de lichiditate, adică populația nu va mai avea bani să cumpere mărfuri, pentru că, la nivelul acesta de creștere a prețurilor și în condițiile în care nu cresc veniturile, nici salariile, nici pensiile, banii se vor micșora”, a avertizat profesorul Coșea.

Sărăcie europeană


Potrivit spuselor sale, ”anumite categorii, privilegiate, care fac fel de fel de afaceri cu bugetul statului vor continua, firește, să plece în vacanță cine știe unde, să își cumpere mașini scumpe, dar aproximativ 80% din populația României, conform datelor oficiale furnizate încă de acum o lună, trăiește la un nivel acceptabil al așa-numitei sărăcii europene, adică abia reziști de la o lună la alta. 

Vom intra într-o criză foarte profundă. Mă mir că, în afara de Banca Națională, care încearcă, dar cu efecte discutabile, să mai stopeze inflația prin dobânzi, mă mir că până la această dată Guvernul nu vine cu un set de măsuri economice care să încerce să reducă inflația la raft. 

Asta ce înseamnă? Înseamnă să lucreze în domeniul energiei, plafonarea pe un an nu a rezolvat problema, doar a amânat-o. Trebuie să avem pe piață din ce în ce mai multe mărfuri românești, prelucrate în țară, să putem elimina importurile. Se pot face lucruri în lunile care vin, dar dacă nu vom face, s-ar putea ca, într-adevăr, unele categorii ale populației să ajungă să sufere de foame”, a explicat Mircea Coșea, conform dcbusiness.ro.

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri