Comisia Europeană a avertizat luni într-un raport, că Europa se îndreaptă anul acesta către o secetă comparabilă cu cea din vara anului 2022, iar ploile din săptămânile următoare vor fi cruciale pentru determinarea impactului iernii excepţional de calde şi uscate care s-a încheiat.
Condiţiile generale de secetă deja sunt întrunite în Grecia, Spania, Franţa, Irlanda, Regatul Unit, nordul Italiei, Elveţia, majoritatea insulelor mediteraneene şi regiunile din România şi Bulgaria de la Marea Neagră, semnalează documentul.
În raport se avertizează de asemenea că aproape tot sudul şi vestul Europei sunt afectate de anomaliile substanţiale de umiditate din sol şi de diminuarea debitului râurilor după o iarnă deosebit de caldă şi uscată.
"Prognozele sezoniere arată o primăvară mai caldă faţă de medie în toată Europa, în timp ce prognozele de precipitaţii se caracterizează de o incertitudine şi variabilitate spaţială sporite. Vor fi necesare o supraveghere atentă şi planuri de utilizare a apei adecvate pentru a gestiona un sezon care în prezent prefigurează riscul de a fi critic în resurse hidrice", mai semnalează acelaşi raport.
Lipsa precipitaţiilor deja provoacă îngrijorare în sectoare precum furnizarea apei, agricultura şi producţia energetică, şi a început să fie observată chiar odată cu venirea primăverii o diminuare a debitelor râurilor în regiunea peri-alpină din cauza reducerii severe a fluxului de apă generat de dezgheţ.
Pe de altă parte, "recoltele şi vegetaţia la începutul sezonului nu au fost deocamdată afectate, dar situaţia ar putea deveni critică în lunile următoare dacă anomaliile de temperatură şi precipitaţii persistă în primăvară", se subliniază în raportul JRC, conform AGERPRES
Avertisment lansat de Comisia Europeană: Europa s-ar putea confrunta cu o secetă gravă vara aceasta
Trending

23 sepActual
Luăm sau nu apa și cafeaua la interviu? De ce ți se oferă, de fapt, ce urmărește HR-ul sau șeful cu care ai dat proba

23 sepEconomie
Nou sistem de impozite și chirii, din 2027. Ce trebuie să știe orice proprietar din țară

23 sepEconomie
Se schimbă rovinieta, de la 1 octombrie 2026. Cât vor avea de plată românii

23 sepEconomie
RCA nou pentru șoferii români. Ce este Ominimo și cum funcționează conceptul inedit

23 sepPolitica
AUR, acuzații grave la adresa DIICOT după ce au apărut stenogramele în care George Simion era numit omul sistemului

23 sepPolitica
Nicolae Ciucă și fabrica de nave spațiale militare. De la premier, politicianul a ajuns acum și afacerist

23 sepActual
Ce s-ar ascunde în creierul uman. Descoperirea care schimbă tot ce știai despre mintea noastră

23 sepEntertainment
Cine i-a plătit lui Irinel Columbeanu restanțele de la azil. Nicio fostă femeie din viața lui nu l-a ajutat financiar și nici nu l-a vizitat

23 sepActual
Revine căldura în România. Meteorologii ANM s-au răzgândit, vezi prognoza meteo actuală

23 sepHoroscop
Intrarea Soarelui în Balanță pe 23 septembrie. Cum se schimbă viața nativilor, în funcție de zodie
Articole Similare

22 sepSocial
Un balcon a căzut de la etajul 7 al unui bloc din București și a avariat o mașină

22 sepSocial
Proiectul privind uniformele școlare obligatorii a fost adoptat de Senat

21 sepSocial
Ce drepturi ai la locul de muncă, în perioada de probă. Este stipulat clar în Codul Muncii

21 sepSocial
Milioane de pensii au fost calculate greșit și abia acum s-a aflat. CNPP revine cu anunțul valabil pentru toți seniorii, ce au de făcut acum

21 sepPolitica



