Avertismentul medicului Leonard Azamfirei: 'Va exista riscul de apariție a unui val 5 în a doua parte a lunii ianuarie. Susțin introducerea obligativității certificatului verde la locul de muncă'

Autor: Ion Motea

Publicat: 19-11-2021 19:22

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Medicul Leonard Azamfirei, senator PSD, a precizat că ”va exista riscul de apariție a unui val 5 în a doua parte a lunii ianuarie”. 


 

„Suntem într-un trend descendent în acest moment. Acest lucru se întâmplă pentru că am avut în urmă cu câteva săptămâni o creștere semnificativă a numărului de vaccinați, însă acest lucru nu trebuie să ne facă să ne creăm o imagine optimistă a situației. Probabil că luna decembrie va fi o lună mai liniștită din punct de vedere epidemiologic, dar gândiți-vă că vin sărbătorile de iarnă, iar regulile vor fi mai puțin respectate, fapt care va crește interacțiunea dintre oameni și va readuce în față riscul de infecție în luna ianuarie. Este o posibilă acalmie, însă se poate să fie amăgitoare.

Este foarte posibil ca în cazul în care se va relaxa vigilența noastră în ceea ce privește măsurile de prevenție, va exista riscul de apariție a unui val 5 în a doua parte a lunii ianuarie”, spune medicul.


 

„Susțin introducerea obligativității certificatului verde la locul de muncă”


 

Social-democratul este de părere că introducerea obligativității certificatului verde la locul de muncă este necesară, atât pentru medici, cât și pentru restul domeniilor de activitate.

„Cred că lucrurile trebuie tratate într-un mod diferit. La nivelul sistemului sanitar, lucrurile trebuie să fie bine definite pentru că acolo avem și responsabilitatea față de pacienți și aici mă refer la personalul medical. Obligativitatea venind din răspunderea pe care o are personalul medical, sistemul sanitar trebuie să rămână funcțional.

Elementul fundamental este siguranța celor din jur. Certificatul verde trebuie să existe ca obligație și în egală măsură ca responsabilitate a fiecăruia, ca vaccinare, ca oportunitate de testare.

Susțin introducerea obligativității certificatului verde la locul de muncă pentru că sunt medic și ca medici trebuie să vedem aceste lucruri în termenii pe care știința ni-i prezintă în acest moment.

Trebuie să aplicăm semnalele europene pe care le avem și să nu facem rabat de la ele”, a declarat Leonard Azamfirei, conform PS News.ro.

Vezi și:


Raed Arafat îi liniștește pe români: ‘În acest moment nu s-a pus problema vaccinării obligatorii sau a lockdown-ului pentru nevaccinați’

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri