Aplicaţi legea salarizării şi umpleţi deficitul de poliţişti, altfel, strada va fi ocupată de infractori, a avertizat sâmbătă sindicaliștii din Poliția Română.
”Aplicaţi legea salarizării şi umpleţi deficitul de poliţişti! 15.000 de poliţişti deficit. Altfel, strada va fi ocupată de infractori!”, scriu, sâmbătă, pe pagina oficială de Facebook, sindicaliştii SNPPC.
Într-un comunicat de presă aceştia fac referire la ”Ordonanţei austerităţii”.
”Va limita şi chiar va tăia, în 2023, o parte dintre cheltuielile publice, inclusiv în Sectorul de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională (...) Deja efectele se resimt în buzunarul angajaţilor din familia noastră ocupaţională, care încă nu au primit, sau primesc cu întârziere şi de peste 6 luni, plata sumelor cuvenite legal pentru transport, iar indiciile actuale ne conduc spre ideea că drepturile financiare aferente serviciilor turistice / voucherelor de vacanţă 2023, inclusiv cele pentru navetă, vor fi achitate tot cu întârziere”, transmis sindicaliştii.
Aceştia avertizează că ”MAI se confruntă cu probleme grave, care tind să se cronicizeze: deficit de personal, inclusiv pe fondul degringoladei cauzate de lipsa predictibilităţii în salarizare, în carieră şi în pensionare; subfinanţare pe linie logistică; salarizare precară, inclusiv restanţe de doi ani la drepturile financiare cuvenite, prin neaplicarea integrală a Legii-cadru 153/2017; legislaţie deficitară pe linia protecţiei poliţiştilor, dar permisivă pentru cei certaţi cu legea”.
”Cum ar fi să amânăm şi noi prezenţa la serviciu, dacă MAI ne amână plata drepturilor financiare? Cum ar fi să amânăm şi noi misiunile în interesul comunităţii şi al statului, dacă şi Guvernul ne amână plata drepturilor prevăzute de lege?”, au mai transmis sindicaliştii, conform news.ro
Avertismentul sindicaliștilor din Poliție: Aplicați legea salarizării și umpleți deficitul de polițiști! Strada va fi ocupată de infractori
Trending

27 febPolitica
Calul troian din PSD e Constantin Toma de la Buzău: E prietenul lui Bolojan. Dacă-l dau afară, pleacă la alt partid

27 febPolitica
Ultima zi de mandat a lui Ilie Bolojan este astăzi, 27 februarie. Premierul trebuie să plece din funcția de la Ministerul Educației

27 febExterne
Șamanii au prevestit când se va termina războiul dintre Rusia și Ucraina. Comunitatea din Peru anunță că Putin „ridică steagul păcii”

08:47Externe
UPDATE Israel și SUA au atacat Iran. Ministrul de Externe de la Teheran nu a fost surprins de izbucnirea conflictului

27 febPolitica
Florentin Pandele ar putea să-și piardă locul de muncă după unirea Capitalei cu Ilfov. Bucureștiul ar urma să se extindă

27 febSocial
Părinții cu doi copii din România pot deveni favorizați ai sistemului. Proiect de lege surpriză

11:52Externe
A murit Neil Sedaka. Celebrul compozitor și cântăreț american avea 86 de ani

27 febActual
Florinela Georgescu, director ANM, precizări importante: Până la jumătatea săptămânii viitoare temperaturile vor ajunge la acest nivel

27 febActual
Engie transmite oferte noi de gaze pentru clienții casnici înainte de eliminarea plafonării prețurilor

10:12Actual



