Toți șoferii trebuie să știe asta! De astăzi totul intră în vigoare. Sunt vizați, mai ales, cei care circulă pe drumurile publice fără rovinietă valabilă.
Potrivit legii, această faptă se va prescrie, începând de astăzi, în patru luni de la săvârșire, nu în șase luni ca până în prezent.
„Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 4 luni de la data săvârșirii faptei”, prevede Legea nr. 60/2018, cu precizarea că este vorba de data încheierii procesului-verbal de contravenție. Cu alte cuvinte, dacă procesul-verbal nu va fi încheiat în maximum patru luni de la data la care șoferul a fost surprins conducând o mașină fără rovinietă, amenda nu va mai putea fi aplicată.
În prezent, prescrierea faptei are loc în șase luni de la săvârșirea acesteia și comunicarea procesului-verbal de amendare se poate face în maximum două luni de la întocmirea acestuia.
Conform avocatnet.ro, în prezent, din ziua săvârșirii contravenției și până la comunicarea amenzii pot trece maximum opt luni (șase luni până la momentul încheierii procesului-verbal plus două luni până la comunicarea acestuia). După ce schimbarea amintită mai sus se va aplica, perioada va fi redusă la șase luni (patru luni până la momentul încheierii procesului-verbal plus două luni până la comunicarea acestuia).
Rovinieta are o valabilitate de una, șapte, 30, 90 de zile sau 12 luni, în funcție de durata de utilizare a rețelei de drumuri naționale. Circularea fără rovinietă se poate sancționa cu amendă, potrivit OG nr. 15/2002.
Vezi și Ieșire explozivă a lui Rareș Bogdan! Reacție distrugătoare la adresa Guvernului, după un articol publicat de Bugetul.ro
Răsturnare de situație! Declarație-surpriză a lui Eugen Teodorovici
Azi a intrat în vigoare! Toți șoferii români trebuie să cunoască noua modificare
Trending

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

17:12Entertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20:19Economie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

19 marActual



