Mihaela Lupu a ținut să precizeze la conferința anuală a CFA România că țara noastră are perspective foarte bune cu atât mai mult cu cât oferă posibilități de creștere a randamentelor pe rata de dobândă, are o perspectivă bună pe rata creditelor comparativ cu alte țări și băncile de aici au o poziție puternică de capital. În momentul în care s-a discutat despre reziliența sistemului bancar românesc și despre acțiunea de fuziune dintre UniCredit și Alpha Bank România, Lupu a spus că își dorește investiții puternice de capital, dar investiții inteligente și că există interese mari de creștere a băncii în regiune și în România, în special.
Reprezentanții băncii sunt atenți la impactul social și de mediu și se lucrează intens pentru implementarea ESG. În acest sens, președinta băncii subliniază că experiența clientului, chiar în condiții de automatizare și aplicații financiare contează foarte mult și trebuie eficientizată. Șefa UniCredit România este de părere că ar trebui creat un program național care să conducă la creșterea intermedierii financiare în România. Ea a precizat că la un nivel de nici 50% din PIB al intermedierii financiare suntem la jumătate față de intermedierea financiară din Bulgaria.
Vezi și: Pericol pentru cardurile Banca Transilvania. Reprezentanții unității bancare i-au avertizat pe clienți ce trebuie să facă
UniCredit Bank continuă să susțină scena de artă
UniCredit Bank devine anul acesta partenerul RAD ART FAIR 2024, cel mai important eveniment dedicat scenei de artă contemporană din România. În cadrul evenimentului care va avea loc între 16 și 19 mai la CARO București, UniCredit Bank prezintă RAD Design și Parcul de Sculptură, două categorii care vor reuni lucrările a peste 30 de artiști români și internaționali. Anul acesta, RAD FAIR reunește 26 de galerii și peste 90 de artiști expozanți. Toți clienții UniCredit Bank au discount de 20% la achiziționarea biletelor pentru accesul la eveniment. Biletele sunt disponibile pe platforma Entertix.
"Anul acesta la RAD Design și în Parcul de Sculptură vor fi expuse lucrări extraordinare și invităm publicul larg să le descopere. Una dintre prioritățile noastre este să conectăm mediul artistic si creativ cu potențialii pasionați și consumatori. UniCredit Bank este deja asimilat de ani buni ca fiind cel mai important susținător al manifestărilor culturale și creative din România și reconfirmăm acest lucru prin adăugarea în portofoliul nostru de proiecte a RAD ART FAIR. Ne vedem acolo!”, a declarat Anca Ungureanu, Identity and Communication Director la UniCredit Bank.
Citește și: Grupul Banca Transilvania a dat lovitura! Cea mai mare bancă din România a realizat un profit de 1,3 miliarde de lei, în primul trimestru din 2024

















