Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunță că a primit de la experții Băncii Mondiale „Raportul în ceea ce privește îndeplinirea Jalonului 215 din PNRR, adică reforma sistemului pensiilor și indemnizațiilor de serviciu, stabilite în baza unor legi speciale”.
Potrivit raportului trimis de Banca Mondială, nicio pensie din România nu va mai depăși salariul și va fi realizată pe contributivitate, a informat Marius Budăi.
„Să aibă parte de contributivitate, să aibă un stagiu minim realizat în specialitatea respectivă și să nu mai fie nicio pensie care să depășească venitul din timpul serviciului, adică să nu depășească salariul. Toate aceste propuneri, pentru a îndeplini Jalonul, se regăsesc în materialul primit de la Banca Mondială”, a spus ministrul Muncii..
„Specialiștii Băncii Mondiale ne-au livrat Raportul în ceea ce privește îndeplinirea Jalonului 215 din PNRR, adică reforma sistemului pensiilor și indemnizațiilor de serviciu, stabilite în baza unor legi speciale.
Urmează ca Ministerul Muncii, în colaborare cu ministerele de resort, să formuleze, în baza acestui Raport, un proiect de Ordonanță de Urgență, care va fi înaintat Guvernului, în vederea adoptării unei decizii”, a fost mesajul postat, pe Facebook, de Marius Budăi.
Ceea ce n-au făcut politicienii români face Banca Mondială! Nicio pensie nu o să mai depășească salariul - anunță Marius Budăi
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



