Banca Națională a României a declarat, în contextul scumpirilor la alimente, gaze și energie electrică, că nu avem o creștere foarte mare de prețuri.
Directorul de comunicare al BNR, Dan Suciu, susține că, de fapt, creșterea prețurilor e „în urmă”.
Institutul Naţional de Statistică a anunţat că în noiembrie inflaţia a ajuns la 16,8%, după ce, în luna octombrie, rata inflaţiei era de 15,3%, scrie Antena 3.
Conform lui Suciu, în trimestrul al doilea din 2023, inflația se va apropia de o cifră.
„Creşterile de preţuri la alimente au fost foarte mari în această perioadă şi se vede efectul inflaţiei asupra persoanelor cu venituri mai mici. În noiembrie anul trecut încă nu începuseră să crească preţurile. Inflaţia era foarte scăzută, iar preţurile erau foarte jos şi în consecinţă avem această comparaţie.
Dacă facem comparaţie cu octombrie, anul acesta, nu avem creşteri foarte mari de preţuri. Avem preţuri ridicate, dar nu avem creşteri foarte mari. Noi ne menţinem poziţia şi argumentul că, în mare parte, creşterea preţurilor e în urmă. În afară de creşteri la produse lactate, unde avem 3% faţă de luna trecută, în rest creşterile sunt foarte reduse. Nu aici este problema. Din ianuarie până în noiembrie avem un indice de inflaţie de 15,9%. Noi am spus că la finalul anului vom avea 16,3%, probabil că aici ne vom situa.
Ceea ce vreau să spun este că, comparaţia cu noiembrie 2021 este extrem de dezavantajoasă, ne face să vedem aceste creşteri spectaculoase, dar începând cu ianuarie 2022, creşterile de preţuri au fost foarte mari şi în consecinţă comparaţiile pe care le vom face nu vor arăta cifre atât de mari.
Nu vedem inflaţie de 20% în niciun caz (n.r. - pentru anul 2023), ci dimpotrivă, tocmai pentru că avem acest efect de bază şi începând cu ianuarie am avut creşterile mari de preţuri, vom vedea, mai ales cu trimestrul al doilea, o inflaţie care începe să se apropie de o cifră”, a declarat Dan Suciu, directorul de comunicare al BNR.
Banca Națională a României: Nu avem creșteri foarte mari de prețuri. Creșterea prețurilor e în urmă
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 13-12-2022 14:10
Trending

29 sepEconomie
Șoferii ar urma să nu fie amendați până pe 31 martie 2027 pentru această neregulă. Faza de testare i-ar scăpa de sancțiune

11:30Politica
Salariul real pe care îl încasează Ilie Bolojan, în interimat. Guvernul său a fost dat jos prin moțiune de cenzură, dar a rămas pe poziții

12:00Politica
Laura Codruța Kovesi va pleca de la șefia Parchetului European. După 7 ani la vârful EPPO, mandatul său ajunge la final

17:00Social
Unde te duci cu mașina, ce faci acolo și cât ai de gând să stai, treaba Poliției Rutiere. Zilele în care șoferii vor fi puși să dea raport

29 sepEntertainment
Denise Rifai și-a găsit de muncă după ce Cătălin Măruță i-a luat emisiunea. Fosta prezentatoare de la Furnicuțele ar putea semna cu un alt post din Antena Group

09:30Economie
Înșelătoria care poate păcăli orice român cu calculator. Pe ce să nu dai click niciodată

29 sepEconomie
Cât te ajută că ai făcut armata la calculul pensiei. Perioadele care sunt recunoscute

29 sepEconomie
Zăcământul românesc din care s-ar putea face litiu. Așteaptă o finanțare care ar putea aduce o mulțime de bani și oportunități pentru țară

08:30Economie
Schimbarea din Lidl, Carrefour, Auchan, Kaufland, Mega Image și alte magazine pe care trebuie să o aibă în vizor orice client. S-a produs la final de septembrie

07:00Entertainment
Motivul pentru care Teo Trandafir a divorțat și a doua oară. Prezentatoarea TV îndeamnă femeile să nu îi repete greșeala
Articole Similare

31 minute în urmăEconomie
Ai luat bilet prin AnimaWings? Verifică să nu fi fost anulat, vezi care sunt rutele vizate

circa 1 oră în urmăEconomie
Ce este ING Invest și la ce îi ajută pe clienții băncii. Este un real beneficiu care chiar se caută în prezent

18:00Economie
Produsele speciale care apar în Lidl. Marca nouă îi va încânta pe cei care au animale de companie

13:10Economie
Curs valutar BNR: euro se menține la niveluri istorice

11:00Economie



