Banii de la UE pe care i-a înghițit România din 2007 până în prezent. Pe ce au cheltuit autoritățile suma uluitoare

Autor: Luciana Polite

Publicat: 05-03-2025 18:13

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

România a aderat la UE în anul 2007, iar de atunci, țara noastră a reușit să primească și fonduri europene. Cu ajutorul proiectelor, autoritățile naționale și cele locale au putut să atragă sume considerabile, care ne-au ajutat să ne dezvoltăm. După 18 ani, iată că am ajuns la o sumă-record, pe care a lăudat-o și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Marcel Boloș a ținut să transmită că țara noastră a luat 100 de miliarde de euro din fonduri europene. Vestea vine în condițiile în care în ultimele luni, extremiștii au pus la îndoială rolul de care l-a avut colaborarea dintre țara noastră și Uniunea Europeană. Fără aderarea de acum aproape două decenii, România, abia ieșită din comunism, nu ar fi avut șanse reale să își revină, din punct de vedere economic.

marcel bolos 2

„Cifra spune foarte multe, valoarea investițiilor realizate este aproximativ egală cu valoarea PIB-ului la momentul aderării. Dacă suntem inconștienți, blamăm blocul european, dar faptul că ne aflăm în cel mai bun moment al dezvoltării țării noastre este un lucru care se datorează apartenenței la comunitatea europeană și NATO”, a spus și Marcel Boloș, în acest context, pe Facebook.

CITEȘTE ȘI: Rabla 2025 oferă până la 25.000 de lei pentru românii care renunță la mașinile vechi. Programul va fi lansat în perioada următoare

Pe ce a cheltuit România banii de la UE, în cei 18 ani. Șeful MIPE a venit cu explicații

Potrivit spuselor lui Marcel Boloș, fondurile europene de la UE s-au dus pe:

  • aproape 900 km de autostrăzi și drumuri expres;

  • peste 3 milioane de români;

  • peste 100.000 de companii au primit granturi pentru dezvoltare;

  • mii de școli și spitale au fost renovate, dotate sau extinse;

  • noi locuri de muncă stabile și s-au atras investiții noi.

Bineînțeles, nu doar acestea sunt investițiile făcute prin fonduri europene în România. Este doar o mică listă amintită de conducătorul MIPE.

Ne-am făcut de rușine într-un nou top UE. Datele oficiale arată căderea clară a României la un capitol esențial pentru viitorul țării

„Investițiile au antrenat economia, iar ritmul anual al investițiilor private din economie s-a triplat în anul 2024, față de momentul aderării, de la circa 100 miliarde lei, la peste 350 miliarde lei.

Fără banii europeni, România ar fi fost blocată într-un ciclu nesfârșit de subdezvoltare, dependentă doar de un buget național insuficient pentru investiții strategice. Să ne uităm la vecinii care nu au avut acces la aceste fonduri – rămași semnificativ în urmă.

Realitatea e una singură: UE a fost și rămâne partenerul nostru în dezvoltare. Prin apartenența la blocul european, România a ales progresul”, a adăugat Marcel Boloș.

CITEȘTE ȘI: Schimbare în platforma de care depind toți angajații din România! Lucrătorii vor fi avantajați de ultimele modificări

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri