Banii mulți pe care Mihaela Geoană îi învârte. Soția secretarului adjunct NATO conduce câteva afaceri care contribuie semnificativ la bugetul familiei

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 18-07-2024 09:26

Actualizat: 18-07-2024 13:54

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Din anul 2019, Mircea Geoană deține funcția de secretar general adjunct al NATO. Cum responsabilitățile sale sunt foarte mari, de afacerile familiei se ocupă soția politicianului, Mihaela Geoană. Ea conduce cu mână de fier mai multe business-uri importante.


De când este secretar general adjunct al NATO,
Mircea Geoană nu a mai avut timp să se ocupe de afacerile familiei, astfel că soția sa, Mihaela Geoană, a preluat acestă sarcină. Soția politicianului se descurcă însă excelent, reușind chiar să dezvolte business-urile familiei.

Afacerile pe care le conduce Mihaela Geoană


În luna octombrie a anului 2020, Mihaela Geoană a deschis firma Montel Residence SRL, care are ca principal obiect de activitate „închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate”. Soția politicianului este administrator și unic asociat în această firmă.

MG International Strategic Consulting Group SRL este o firmă înființată chiar de Mircea Geoană în anul 2018. După numai un an, politicianul a ieșit din firmă, cedând toate părțile sociale soției sale. Compania se ocupă cu „activități de consultanță pentru afaceri și management” și are un singur angajat. În anul 2020 a avut o cifră de afaceri nulă. În prezent, Mihaela Geoană este administratorul firmei și deține 80% din aceasta. Restul de 20% este deținut de Ion Alexandru Geoană, fiul lui Mircea și a Mihaelei Geoană.

Apoapsis Education Group, societate pe care soția și fiul lui Mircea Geoană o dețin în proporții egale, a încheiat anul 2020 cu 0 în dreptul cifrei de afaceri. Mai mult, a înregistrat un profit negativ de 90.000 de lei și o datorie de peste 440.000 de lei. Compania are 4 angajați, iar administrator este Badea Sânziana. Centrul Educațional Nordic (C.E.N.), realizat cu sprijinul VIA University College din Danemarca și a Prof. Dr. Marja-Liisa din Finlanda, este principalul proiect al firmei deținute de Mihaela Geoană. Centrul educațional își desfășoară activitatea în regim extrașcolar, între orele 16:00 și 19:00.

În cadrul firmei Topcont Invest SRL, care se ocupă cu „activități de arhitectură”, Mihaela Geoană deține doar 20% din părțile sociale. Restul de 80% îi aparțin lui Octavian Vasile Barba, care este și administratorul societății. În anul 2020, firma a avut o cifră de afaceri de peste 300.000 de lei, profitul net ajungând la 107.000 lei, iar datoriile la 227.000 lei.

(VEZI ȘI: „Mircea Geoană 2024 președinte”, marca pe care secretarul general adjunct al NATO a cerut-o înregistrată la OSIM. Un semn clar al candidaturii încă neconfirmate, în mod oficial)

Cel mai de succes business


Cel mai important business în care este implicată Mihaela Geoană este Fundația „Renașterea pentru Educație, Sănătate și Cultură”, care are 27 de angajați. În anul 2020, fundația a avut încasări de 2,3 milioane lei și profit de 885.000 lei.  Fundația are în portofoliu un centru medical de excelență și unul de diagnostic.

În cadrul fundației Renașterea, Mihaela Geoană a cooptat mai multe personalități importante din lumea afacerilor sau showbiz, cum ar fi: Cristiana Copos, Andreea Esca, Camelia Șucu, Amalia Năstase, Veronica Savanciuc sau Andreea Mihai.

(NU RATA: Dispariția suspectă a cărții lui Nicolae Ciucă, „Un ostaș în slujba țării”. Volumul fostului prim ministru e de negăsit în mediul online)
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri