Banii româneşti care au fost tipăriţi în SUA n-au intrat niciodată în circulaţie. Bancnotele au şi fost distruse! FOTO

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 25-03-2025 11:30

Article thumbnail

Sursă foto: Profit.ro

Ministerul Finanțelor din România a decis, după încheierea Primul Război Mondial, să comande tipărirea unor bancnote în SUA. Banii ar fi urmat să circule în economia de la noi.

Planul nu a mers până la capăt.

Citiţi şi: România vrea aurul înapoi! Apel oficial către Rusia pentru returnarea tezaurului de la Moscova

Banii s-au tipărit, dar au fost distruşi

Conform unor informaţii extrase din arhivele BNR, comanda a fost respectată de americani, numai că bancnotele n-au mai intrat niciodată în circulație în România. Ele au şi fost distruse la acea vreme, conform fanatik.ro.

Au mai rămas doar câteva, care sunt și extrem de rare. Chiar și așa, rămân semne de întrebare cu privire la scopul acestora.

“Continuând seria prezentării unor exemplare rare de bancnote româneşti, iniţiată în anul 2023 prin etalarea biletelor ipotecare – primii lei din hârtie, în acest an vor fi expuse bancnote dintr-o serie fabricată în anii 1919-1920, în Statele Unite ale Americii, la comanda Ministerului de Finanţe.

Aceste bilete, nefiind puse în circulaţie şi distruse ulterior (după sursele Băncii Naţionale a României), sunt rarisime în serii complete, în stare foarte bună de conservare şi cu numere de serie consecutive, cum sunt piesele care fac parte din expoziţie”, au afirmat reprezentanții Muzeului de Istorie la acea vreme.

Bancnotele din SUA, expuse la muzeu

Bancnotele românești produse în SUA au fost expuse, în 2024, în cadrul micro-expoziţiei “Leul de hârtie: biletele Ministerului Finanţelor (1919-1920)”, la Muzeul Naţional de Istorie a României.

Nici până acum nu s-a aflat motivul pentru care banii româneşti produşi în SUA au fost distruşi şi n-au mai intrat în circulaţie. Iată o imagine cu banii expuşi la micro-expoziţia “Leul de hârtie":

Sursa foto: click!

bancnote

Depozitele în lei ale ale românilor au crescut

BNR a precizat că depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 0,5% în februarie faţă de luna anterioară, până la 253,2 miliarde lei şi cu 13,2% (7,8% în termeni reali) faţă de februarie 2024.

”Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 0,5% faţă de luna anterioară, până la 253,202 miliarde lei şi cu 13,2% (7,8% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior.

Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 0,2% (până la 185,39 miliarde lei) faţă de luna precedentă, iar faţă de luna februarie 2024, au înregistrat o creştere de 1,1% (-3,7% în termeni reali)”, arată datele BNR.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri