Traian Băsescu a declarat că trebuie să dispară pensiile speciale, acesta spunând că el, ca fost preşedinte al României, are o pensie de mai mică decât torţionarul Ioan Ficior, care a murit în închisoare la vârsta de 90 de ani. Acesta avea o pensie de 5.500 de lei.
Când doamna Olguţa vrea să vină să se prezinte ca mama noii legi a pensiilor, să aibă în vedere că fără rezolvarea şi punerea în această lege şi a furtului de bani care înseamnă pensiile speciale nu a rezolvat problema sistemului de pensii din România. Eu am ieşit la pensie cu 2.980 de lei pensia de comandant de navă, de fost ministru, de fost preşedinte. Am ieşit cu 2.980 de lei pensie şi Ficior, cel care a murit, avea 5.500 de lei, pentru că e la pensii speciale. Deci un fost preşedinte are o pensie mai mică. Dacă ai fost preşedinte 10 ani şi vreo 10 ani prin guverne şi 12 ani comandant de navă, ieşi cu 2,980 de lei, dacă ai fost torţionar ieşi cu 5.500 de lei", a afirmat Traian Băsescu, joi seară într-o emisiunea difuzată de B1 Tv.
Senatorul PMP a adăugat că Guvernul "a tras ţeapă" când a mers pe linia măririi pensiilor şi salariilor, iar România merge pe împrumuturi lucru care va mai putea dura maximum doi sau trei ani.
"Noi mergem pe bani împrumutaţi. Nu mai poate ţine mai mult de doi, trei ani. Trebuie să merge pe investiţii cât mai repede. Guvernul asta a avut două linii, salarii şi pensii. Să ştiţi că la amândouă a dat ţeapă. Mărirea de 25% a salariilor a fost făcută prin trecerea contribuţiilor de la angajat la angajator. Iar la pensii, sunt pensionar şi trebuia să primesc la pensie o indexare de 5%, de la 1 ianuarie, plus 50% din creşterea salariului mediu brut pe economie. N-am primit că a rămas că ne măreşte Olguţa pensiile în 2019. Ne-a luat vreo 9% din pensie anul acesta. 5% inflaţia plus 50% din creşterea salariului brut pe economie, care mai însemnau vreo 3 sau 4 procente, iaca sunt 9%. Degeaba îmi dă 10% la anul", a completat Băsescu.
Acesta a mai spus că PSD şi ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, au "un cinism incredibil în a minţi" când vorbesc despre mărirea pensiilor şi salariilor, iar preţul la alimente şi gaze a crescut considerabil.
"Eu nu spun că nu sunt corecţii de făcut, dar le-a amânat doamna Olguţa pentru 2022. Gândiţi-vă că au în programul de guvernare creşterea salariilor cu 25% şi el a venit şi a zis da, mutăm contribuţiile de la angajator la anagajat şi o ţară întreagă a rămas prostită cum ne-a mărit nouă salariile. Un cinism incredibil în a minţi. Asta cu <<vă măresc cu 10% pensiilor, dar nu vă dau indexarea la 1 ianuarie>>. Este incredibil. În timpul acesta gazele au crescut cu 5%, vine iarnă, alimentele au crescut preţurile, preţul la cartofi a crescut cu 22%, un aliment de bază, cartoful, pâinea, carnea de pasăre, nu numai pentru pensionari, ci pentru tot românul. Deci e o păcăleală cu un cinism formidabil dar au o forţă mediatică incredibilă", a conchis Traian Băsescu.
Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri noul proiect al Legii Pensiilor. Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat, la finalul şedinţei Executivului, că nicio pensie nu va scădea după recalculare, că nu se modifică vârsta standard de pensionare şi nici stagiul de cotizare. Aceasta a adăugat că impactul financiar al legii va fi în 2019 de 8,4 miliarde de lei, urmând să ajungă în 2022 la 81 de miliarde de lei.
Citește și:
Toți șoferii sunt vizați! Intră în vigoare în această noapte! Schimbare uriașă la pompă
Toți cei care suferă de această boală sunt vizați! Vor fi plătiți pe perioada concediului și vor primi normă de hrana
Schimbare inedită în noua Lege a pensiilor-Ce se va întâmpla cu ajutorul de deces
Băsescu vorbește despre pensiile speciale. Ce a declarat fostul președinte al României
Trending

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

17:12Entertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20:19Economie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

19 marActual



