Bătaie pe locurile în bănci, în primele zile de școală. Câți elevi vor fi, de fapt, în clase, după mult-lăudata reformă din învățământ

Autor: Luciana Polite

Publicat: 09-08-2025 12:59

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

De luni, 8 septembrie, începe noul an școlar 2025-2026. Va fi o provocare deoarece primele zile de școală s-ar putea să nu mai aibă loc, dacă profesorii chiar vor porni grevele promise. Departe de această chestiune, marea problemă a elevilor vor fi locurile în bancă, după legea comasării claselor.

Legea 141/2025, la articolul 23, alineatele (1), (6) și (11), a fost modificată în așa manieră încât vor fi mai mulți elevi în clase, din toamnă. Iată, de exemplu, ce se va întâmpla în grădinițele din întreaga țară:

,,Art. 23. – (1) În învăţământul preuniversitar, formaţiunile de studiu cuprind grupe sau clase, după cum urmează:

a) educaţia timpurie, nivel antepreşcolar:

(i) grupa mică cuprinde, în medie, 9 copii, dar nu mai puţin de 7 şi nu mai mult de 11;

(ii) grupa mijlocie cuprinde, în medie, 14 copii, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 17;

(iii) grupa mare cuprinde, în medie, 16 copii, dar nu mai puţin de 10 şi nu mai mult de 20”, extras din lege.

Câți copii vor sta în bănci la școală, în anul școlar 2025-2026, odată cu modificarea legii. Nu mai există loc de schimbări

Conform actului normativ, locurile la școală, pe fiecare clasă, se modifică astfel:

„b) educaţia timpurie, nivel preşcolar: grupa cuprinde, în medie, 17 preşcolari, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 22;

c) învăţământul primar: clasa cuprinde, în medie, 18 elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 24;

d) învăţământul gimnazial: clasa cuprinde, în medie, 20 elevi, dar nu mai puţin de 12 şi nu mai mult de 28;

e) învăţământul sportiv şi de artă: clasa cuprinde, în medie, 16 elevi, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 24, şi poate fi constituită din maximum 4 grupe. Grupa cuprinde, în medie, 7 elevi, dar nu mai puţin de 4 şi nu mai mult de 10”, arată legea.

școala

CITEȘTE ȘI: Bursele nu vor fi tăiate pentru toți cei care au rezultate bune. Instituțiile de învățământ care fac excepție de la regula anunțată de Daniel David

Câți copii vor încăpea într-o singură clasă, la liceu, din toamnă

Situația este destul de tensionată și la licee, nu doar la școală, unde clasele vor fi, din nou, și de 30 de copii. Iată situația fiecărui caz în parte, în funcție de categorie:

f) învăţământul liceal, inclusiv dual: clasa cuprinde, în medie, 23 de elevi, dar nu mai puţin de 16 şi nu mai mult de 30;

g) instruirea practică şi pregătirea de specialitate se desfăşoară pe grupe de minimum 8 elevi şi maximum 15 elevi;

h) clasele din învăţământul liceal tehnologic pot fi constituite din maximum 3 grupe cu calificări diferite;

i) învăţământul postliceal: clasa cuprinde, în medie, 26 de elevi, dar nu mai puţin de 20 şi nu mai mult de 32;

j) învăţământul special:

(i) pentru antepreşcolari cu sprijin de nivel I-II: grupa de sprijin special cuprinde, în medie, 6 copii, dar nu mai puţin de 5 şi nu mai mult de 7;

(ii) pentru beneficiarii primari cu sprijin special de nivel I-II: grupa/clasa de sprijin special cuprinde în medie 7 elevi, dar nu mai puţin de 6 şi nu mai mult de 8;

(iii) pentru antepreşcolari cu deficienţe grave de dezvoltare şi preşcolari cu sprijin special de nivel III-IV: grupa/clasa cuprinde, în medie, 4 copii, dar nu mai puţin de 3 şi nu mai mult de 5;

(iv) învăţământul special pentru beneficiarii primari cu sprijin special de nivel III-IV: grupa/clasa cuprinde, în medie, 5 elevi, dar nu mai puţin de 4 şi nu mai mult de 6;

k) prin excepţie de la lit. j), în învăţământul tehnologic special pentru elevi cu deficienţe uşoare şi/sau moderate: clasa cuprinde în medie 10 elevi, dar nu mai puţin de 8 şi nu mai mult de 12.

CITEȘTE ȘI: Luca, de la covrigari de colț de stradă la angajatori de top! Ce salarii oferă patronii care s-au cățărat pe locul 1 în topul industriei alimentare

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri