Guvernul de la Bucureşti se confruntă cu o problemă mare din cauză că autoritățile n-au fost în stare, până acum, să investească banii primiţi de la Uniunea Europeană. Riscăm să nu mai absorbim şi alte fonduri de la Bruxelles.
Ţara noastră se află într-o situație bugetară critică, pentru că are cel mai mare deficit din blocul comunitar.
Ne întoarcem cu 15 ani în urmă?
România se află în faţa riscului ca, până la jumătatea anului viitor, să nu poată absorbi fondurile europene pe care le are la dispoziţie.
"Avem o problemă cu absorbţia de fonduri, pentru că riscăm ca, datorită întârzierilor la proiecte, datorită unei proaste gestionări a proiectelor şi a unei capacităţi administrative scăzute - am făcut licitaţii târziu, au fost foarte multe aspecte birocratice, nu am lansat apelurile de proiecte la timp, nu am am evaluat proiectele în timp scurt, riscăm ca, până în a doua jumătate a anului viitor, să nu ne putem consuma banii europeni şi avem obiectivul să ne consumăm banii din grantul de aproximativ 14 milioane de euro şi să pierdem cât mai puţin din împrumutul pe care îl avem la dispoziţie.
Pentru asta trebuie să prioritizăm proiectele, să urgentăm toate lucrările care sunt în curs şi să îndeplinim jaloanele ca să ne putem lua banii", a afirmat Ilie Bolojan.
Premierul a mai avertizat că străinii ar putea evita să investească în ţara noastră:
„Comisia Europeană, dacă agenţiile de rating nu semnalizează că România a început să corecteze aceste deficite, deci să încaseze venituri ceva mai mari, să-şi reducă cheltuielile, să ia măsuri de bună guvernare, atunci este doar o problemă de zile, săptămâni sau maxim o lună - două până am intra în această situaţie în care ţara noastră este considerată una în care nu mai merită să investeşti".
Ţinta de deficit: 7%
Diferența uriașă dintre venituri și cheltuieli este acoperită prin împrumuturi, ceea ce pune presiune tot mai mare pe plata dobânzilor și crește rapid datoria publică, estimată să ajungă la 60% din PIB până la finalul anului.
"România s-a angajat că va reduce până la 7% ținta de deficit, e foarte greu să fie îndeplinită până la finalul anului. Aproape imposibil. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să venim cu un plan cât mai repede posibil, în zilele următoare.”
De fapt, în așa fel încât să prezentăm Comisiei Europene și creditorilor perspectiva pe termen scurt, care înseamnă o corecție care nu se poate face decât combinat, din creșterea de venituri, din eșalonarea investițiilor și din scăderea de cheltuieli.
Estimez că niciun Guvern nu va putea evita creșterea veniturilor, creșterea de taxe și impozite. Care vor fi acestea, vor fi decise foarte probabil zilele următoare”, a explicat Bolojan.
Paul Stănescu, atac la adresa Guvernului Bolojan
Paul Stănescu, secretarul general al PSD, a criticat Guvernul Bolojan pentru intenția de a tăia din finanțarea pentru primari.
"Reducerea finanțării pentru autoritățile locale ar însemna blocarea modernizării României, iar acest lucru este inacceptabil pentru noi. Vocea aleșilor locali, indiferent de partid, trebuie ascultată. Nu vom fi parteneri într-un Guvern care ignoră această realitate și taie fără discernământ.
Primarii sunt cei care răspund zilnic în fața cetățenilor, cunosc problemele reale din teritoriu și lucrează direct cu oamenii. Ei nu cer privilegii, ci susținere pentru a putea continua investițiile care fac viața mai bună în fiecare comună și oraș”, afirmă Paul Stănescu.

















