Pensionarii reprezintă una dintre cele mai afectate categorii de măsurile austerității, implementate de Guvernul Bolojan, alături de mame, bolnavi și casnici. Exceptați de la tăieri sunt deținuții, care își păstrează gratuitatea în sistemul sanitar, la fel și cei în arest preventiv. Revenind la cei săraci, după ce le-au fost tăiate o serie de ajutoare, măcar două promisiuni rămân, dar doar în baza unui plafon deja ales.
Conform datelor transmise de autorități, seniorii care au venituri de cel mult 2.574 de lei nu-și pierd cei 800 de lei, acordați în două tranșe. Dacă tot nu le-au crescut indemnizațiile cu rata inflației, măcar atât a putut face Executivul pentru ei. Banii sunt dați de două ori pe an. Prima tranșă a venit înainte de Paște, a doua va sosi înainte de Crăciun. Măcar de sărbători să scape de o parte din griji cei săraci.
Suma este echivalentul valorii nete a salariului minim, care reprezintă o măsură de protecție socială. De aceea a fost stabilit fix acest plafon.
„Suma de 800 de lei va fi acordată în două tranșe egale a câte 400 de lei în luna aprilie 2025, respectiv decembrie 2025, prin casele teritoriale sau sectoriale de pensii, iar în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie se stabilesc după data de 1 aprilie 2025, ajutorul financiar se acordă în luna decembrie 2025, în cuantum de 400 de lei.
De asemenea, în cazul pensionarilor care în luna martie 2025, respectiv noiembrie 2025, încasează diferenţe de drepturi băneşti aferente unor perioade anterioare lunii martie 2025, respectiv noiembrie 2025, la determinarea plafonului prevăzut de prezenta OUG nu se iau în considerare aceste drepturi”, a transmis Ministerul Muncii.
Banii de la Guvern pe care îi primesc pensionarii, cei 800 de lei, nu încurcă luarea altor ajutoare sau alte beneficii
Tot ministerul responsabil a precizat că „sprijinul financiar nu se ia în calcul nici la stabilirea plafonului privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor, nici la acordarea venitului minim de incluziune și nici la acordarea biletelor de tratament balnear, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice”.
De sumele respective vor beneficia, în anul curent, 2,7 milioane de români care îndeplinesc criteriul venitului maxim de 2.574 de lei. Dintre ei, 86.263 locuiesc în străinătate.



















