Este oficial! Pe data de 20 februarie, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a transmis că vor fi acordate peste 130.000 de vouchere pentru tratamente, care vor ajunge la pensionari. În baza unei hotărâri guvernamentale, a fost stabilit cuantumul programului pentru anul 2025. De la data de 3 martie, vor fi puse la dispoziția seniorilor peste 60.000 de bilete.
În mai puțin de o lună, urmează să fie distribuite și cele 71.000 de bilete de tratament balnear contractate cu alte unități de profil, nu de CNPP. Bugetul total pe care statul român îl alocă pentru forma de sprijin este uluitor: 400 de milioane de lei. Dacă va exista și un interes atât de sporit pentru acest beneficiu, rămâne de văzut.

„A fost aprobată Hotărârea Guvernului privind acordarea biletelor de tratament balnear, pentru anul 2025, prin sistemul organizat și administrat de Casa Națională de Pensii Publice.
Astfel, începând cu 03 martie 2025, vor fi disponibile 60.000 de bilete de tratament balnear, în 18 serii de trimitere, în unitățile de tratament balnear aflate în proprietatea C.N.P.P., precum și 71.000 de bilete de tratament balnear contractate cu alte unități de profil, bugetul alocat fiind unul de 400 milioane lei”, a transmis CNPP pentru pensionari, pe Facebook.
CITEȘTE ȘI: Asigurare auto cu 15% reducere pentru toți șoferii. Ce condiție trebuie să îndeplinească, conform ASIROM
De unde pot obține miile de pensionari bilete pentru stațiunile balneare. Nu doar foștii lucrători pot primi beneficiul
În anunțul făcut de Casa Națională de Pensii Publice este specificat că 15% din totalul biletelor se vor duce către anumite categorii speciale, peste 19.000.
„Din totalul biletelor contractate, 19.210 bilete, respectiv 15% vor fi acordate gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi cu caracter reparatoriu (de exemplu, persoanelor persecutate din motive politice, invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, persoanelor încadrate în grad de handicap etc.)”, anunță CNPP.
Cei interesați pot merge la orice sediu CNPP pentru a afla cum pot obține tratamentul balnear decontat de stat sau pot contacta instituția direct online.
„Distribuirea biletelor de tratament balnear se face de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii. Persoanele interesate, pensionari și asigurați, sunt așteptate la sediile caselor teritoriale de pensii sau în mediul online pentru a solicita aceste bilete”, adaugă CNPP.
















