Potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere publică, s-a propus introducerea unor măsuri ce au ca scop creșterea numărului de donatori de sânge
Mai precis, se propune ca cei ce donează sânge de cel puțin două ori pe an să beneficieze de parcare gratuită oriunde în țară.
Scopul proiectului de lege aflat în dezbaterea senatorilor este modificarea Legii 282/2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană.
De fapt, se dorește introducerea unui stimulent pentru cei ce donează sânge, astfel încât numărul acestora, dar și cantitățile de sânge donat să crească.
“Persoanele care donează sânge de cel puţin două ori în decursul unui an calendaristic beneficiază de parcare gratuită în cadrul parcărilor publice de pe teritoriul României, timp de un an de la data efectuării celei de-a doua donări”, va scrie, concret, în Legea 282/2005, dacă proiectul de față va ajunge să se aplice, scrie avocatnet.ro
În cazul în care donatorul îndeplinește din nou condițiile pentru acordarea dreptului de parcare gratuită, respectiv donează sânge de cel puțin două ori în decurs de un an, acesta se va prelungi cu încă un an.
De fapt, dreptul la parcare gratuită se va acorda ori de câte ori sunt îndeplinite condiţiile.
Pentru a putea fi pusă în aplicare, măsura va avea nevoie de norme metodologice, ce vor trebui elaborate de Ministerul Sănătății.
În prezent, donatorii de sânge beneficiază, potrivit HG 1.364/2006, de șapte tichete de masă pentru produse alimentare, o zi liberă de la locul de muncă (în ziua donării) și decontarea cheltuielilor de transport în comun între localități (dacă nu sunt din localitate) sau abonament cu reducere de 50% pentru transportul în comun pe o perioadă de o lună.
Potrivit inițiatorilor, “datele identificate plasează România la coada statisticilor privind numărul de donatori în lume. Rămase fără suficienţi donatori, spitalele din Bucureşti trebuie să solicite în fiecare lună sânge de la spitalele din alte judeţe ale României. Aproximativ 4.500 de oameni donează sânge în fiecare lună în Capitală, dar ar fi nevoie de cel puţin 7.000 pentru a acoperi cererea de transfuzii de sânge. Cel puţin 1 milion de români sunt trataţi în fiecare an cu sânge donat”.


















