Pentru a atrage un număr cât mai mare de clienți, gigantul Digi RCS RDS aduce în atenția românilor noi oferte și campanii promoționale. De această dată, compania a lansat o ofertă imbatabilă prin intermediul căreia noii abonați pot intra în posesia unui telefon mobil de ultimă generație. Cei care doresc să profite de această ocazie unică trebuie însă să se grăbească, promoția fiind valabilă doar pentru o perioadă limitată.
Digi RCS RDS este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de telecomunicații din țara noastră. Pentru a-și menține poziția, compania vine mereu cu noi oferte și promoții pentru români.
O nouă ofertă imbatabilă de la Digi RCS RDS
Digi RCS RDS a pregătit o ofertă de nerefuzat pentru noii abonați. Aceștia pot acum să-și cumpere un telefon mobil de ultimă generație, în condiții extrem de avantajoase. Este vorba despre telefonul Redmi Note 14 5G, care are o cameră triplă de 108 MP și display AMOLED. În plus, potrivit specificațiilor suplimentare, telefonul va avea în cutie o husă și un cablu USB Type-C.
„Îl scoți din buzunar și atragi priviri. Îl pornești și vezi diferența. Redmi Note 14 5G vine cu o cameră triplă de 108 MP și un display AMOLED pentru culori vii și strălucitoare. Dar cel mai frumos detaliu? Îl iei în 24 de rate, cu 0 lei avans, la doar 50 lei/lună”, se arată pe pagina oficială de Facebok a companiei Digi RCS RDS.
Potrivit site-ului oficial, cei care se portează în rețeaua Digi RCS RDS pot cumpăra telefonul Redmi Note 14 5G în 24 de rate, cu avans zero. De asemenea, se specifică faptul că livrarea este gratuită pentru oricare dintre variantele puse la dispoziție. Iată care sunt ofertele:
Portare prepaid / postpaid cu Nelimitat x 24 de rate: 0 lei avans, 50 de lei/rată;
Preț întreg cu Nelimitat: 1.199 de lei.
Gigantul din telecomunicații a luat cu asalt piețele internaționale
La începutul lunii februarie 2025, Digi Spania a depășit pragul de 2.000.000 de clienți pentru serviciul de internet de bandă largă fixă. Aceasta a fost cea mai bună lună din istorie pentru portabilitatea numerelor în Spania, ajungându-se la 128.700 numere transferate, cu 10% mai mult decât în aceeași lună a anului trecut.
În privința portabilității net, compania românească a obținut peste 90.800 de clienți în prima lună a anului, ceea ce reprezintă a doua cea mai bună cifră din istoria sa în acest sens. Mai mult, Digi Spania a depășit 6.000.000 de linii mobile, „o creștere remarcabilă, care reflectă încrederea și aprecierea utilizatorilor în serviciile de telefonie mobile ale societății”.
La momentul actual, Digi are în Spania 7,9 milioane de clienți. Recent, compania a lansat în această țară serviciul de televiziune, DIGI TV, cu peste 100 de canale, la un preț de doar 7 euro pe lună. Oferta de televiziune a operatorului român include canale de filme, seriale, sport, documentare, emisiuni pentru copii, muzică și știri.



















