Bijuteriile Mariei Antoinette au fost scoase la vanzare! Valoarea acestora este colosală

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 10-10-2018 23:25

Actualizat: 10-10-2018 20:13

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Bijuteriile care au aparţinut ultimei regine a Franţei, Marie Antoinette, au fost expuse miercuri în Dubai, înainte de a fi scoase la licitaţie, luna viitoare, la Geneva.


Considerată de experţii casei Sotheby's drept "una dintre cele mai importante colecţii de bijuterii regale scoase vreodată la licitaţie", această serie de şapte articole face parte dintr-o expoziţie intitulată "Royal Jewels from the Bourbon Parma family" ("Bijuterii regale provenind de la familia Bourbon Parma"), ce include şi alte obiecte care au aparţinut acestei dinastii regale cu o istorie bogată.


Printre bijuteriile reginei franceze se află un pandantiv cu o perlă naturală de 49 de carate şi un diamant, dar şi coliere, broşe şi cercei. Valoarea totală a acestor obiecte a fost estimată la un preţ cuprins între 1,5 milioane şi 3 milioane de dolari.


Colecţia, care aparţine familiei Bourbon Parma, include de asemenea un inel cu monogramă, gravat cu decoraţiuni în care sunt încrustate fire din părul reginei Marie Antoinette.


Potrivit directorului casei Sotheby's pentru Orientul Mijlociu şi India, această zonă a lumii a devenit o piaţă extrem de profitabilă, înregistrând o creştere cu 62% a clienţilor în ultimii cinci ani, creşterea fiind cel mai puternică în rândul colecţionarilor tineri.

După Dubai, bijuteriile vor fi expuse, de asemenea, în mai multe oraşe, inclusiv la Londra, New York şi Hong Kong, înainte de a fi puse în vânzare în cadrul unei licitaţii ce va avea loc în luna noiembrie la Geneva.

Marie Antoinette, o arhiducesă austriacă, s-a căsătorit cu ultimul rege al Franţei, Louis al XVI-lea, provenit din dinastia Bourbon. Ambii au fost executaţi prin ghilotinare în 1793 după izbucnirea Revoluţiei Franceze.

Bijuteriile reginei Marie Antoinette au fost scoase ilegal din Franţa şi transportate la Viena pentru a fi păstrate în timpul Revoluţiei Franceze, rămânând în posesia familiei Bourbon Parma.

 

Vezi și Vești bune! Românii vor avea parte de o minivacanță

Schimbare radicală! Ce se întâmplă cu vârsta de pensionare


EXCLUSIV! Referendumul pentru familie scoate la lumină „Afacerea Buletinelor”! Cum au ajuns mii de oameni să fie domiciliați la aceeași adresă – Sume grase obținute
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri