Fostul secretar de stat Gabriel Biriş, care s-a aflat la originea unui proiect controversat de modificare a Codului Fiscal care a dus la demisia sa, a afirmat joi seară, la postul de televiziune Realitatea TV, că ministrul Anca Dragu avea cunoştinţă de proiectul de modificare, chiar dacă nu poate preciza cu exactitate dacă aceasta era la curent cu toate detaliile acestuia.
"Este greu de ştiut dacă a citit fiecare virgulă, dar ideile principale au fost discutate intern", a afirmat Biriş. Fostul secretar de stat consideră că proiectul a fost înţeles greşit, de aceea şi ministrul l-a respins.
"Primele critici au apărut după trei ore. Cum poţi să înţelegi un proiect de 100 de pagini în trei ore? (...) Când a spus că nu recunoaşte un proiect despre creşterea taxelor, s-ar putea să fi crezut că este alt proiect. Acest proiect nu este despre creşteri de taxe", a spus Biriş.
El îşi asumă, însă, greşeala de a nu fi aplicat principiul transparenței decizionale în ceea ce privește acest proiect, că ”nu a planificat consultarea cu formatorii de opinie înainte de publicarea proiectului”, pentru ca acesta să fie mai bine înţeles.
Biriş susţine în continuare proiectul, care ar fi fost primit pozitiv de către mediul de afaceri.
Vă reamintim că proiectul controversat de modificare a Codului Fiscal prevedea majorarea contribuţiilor de asigurări sociale (CAS) ale angajatului de la 10,5% la 21,7%, iar pentru sănătate (CASS) de la 5,5% la 8,9%; în schimb, angajatorii urmau să fie scutiţi de CAS pentru condiţii normale de muncă, precum şi de CASS. În plus, rata de taxare pentru PFA s-ar dubla. Pe de altă parte, proiectul îi obligă pe angajatori să majoreze salariile brute pentru a compensa creşterea contribuţiilor.
După apariţia proiectului în presă, ministrul Finanţelor, Anca Dragu, a respins proiectul de act normativ, fără a preciza dacă acesta a fost sau nu realizat în cadrul instituţiei.
"Subliniem faptul că nu există un proiect de modificare a Codului fiscal asumat de Ministrul Finanţelor Publice care să includă majorări de taxe şi de impozite sau de contribuţii sociale obligatorii", a fost reacția ministrului, subliniind faptul că nu sunt prevăzute creşteri de taxe până la finalul acestui an.
















