Bizareria ordonată de Florentin Pandele, primarul din Voluntari. Subiectul nu este nou și a născut multe semne de întrebare în trecut

Autor: Ioana Bucur

Publicat: 21-09-2024 14:02

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Bizareria ordonată de Florentin Pandele, primarul din Voluntari, pare că devine o tradiție în orașul administrat de soțul Gabrielei Firea. Acțiunea primăriei nu este o noutate, în trecut a mai ridicat numeroase semne de întrebare.

O tradiție primită cu brațele deschise de mii de locuitori ai localității de lângă Capitală, dar care a născut și multe controverse în spațiul public, este acum în faza de pregătire. Peste doar câteva săptămâni, locuitorii din Voluntari vor avea parte de o experiență inedită, oferită chiar de edil și instituția pe care o conduce.

Aproape an de an, locuitorii din Voluntari pot beneficia, dacă își doresc, de o excursie gratuită. Inițiativa poate fi considerată o bizarerie în țară, sunt puține instituții publice dispuse să plătească sume foarte mari pentru a duce oamenii într-o „excursie sfântă”.

Cât va plăti Primăria Voluntari pentru bizareria lui Florentin Pandele

Astfel, în primele zilei ale lunii octombrie, aproape 8.000 de persoane care au domiciliul în Voluntari vor fi duse la Iași, la moaștele Sfintei Parascheva.

Pelerinajul este organizat de Direcția de Educație și Cultură din Voluntari (DECSIC) și ar costa în jur de 200.000 de euro.

Totuși, acțiunea de amploare nu este prezentată pe platformele de social media ale primarului Florentin Pandele sau ale instituției pe care o conduce.

„Cetățenii care care și-au exprimat dorința pentru a merge la pelerinaj au făcut-o verbal, telefonic sau prin deplasarea acestora în cadrul Primăriei Voluntari sau la sediul D.E.C.S.I.C. unde au cerut în mod expres să participe.

Înscrierile urmează a fi anunțate către locuitorii orașului Voluntari, care sunt beneficiarii direcți ai proiectului, și se vor face începând cu data de 10.09.2024”, au transmis reprezentanții Primăriei Voluntari potrivit Buletin de București.

Te-ar putea interesa și: Samariteanul Florentin Pandele și-a făcut pomană cu Miron Cozma. Cum l-a salvat primarul din Voluntari pe fostul lider al minerilor

Ce au transmis reprezentanții instituției

Potrivit jurnaliștilor publicației citate, contractul pentru achiziționarea serviciului de transport a fost publicat pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) încă din prima jumătate a lunii august.

Primăria condusă de Florentin Pandele a ales să organizeze o procedură de achiziție simplificată, și nu o licitație deschisă. La fel s-ar fi întâmplat și în trecut. Cu privire la această decizie, instituția a precizat:

„Conform art. 7 alin. 2 din legea 98/2016 privind achizițiile publice ,,Autoritatea contractantă are obligația de a atribui contractele de achiziție publică/acordurile-cadru și de a organiza concursurile de soluții care privesc achiziții publice a căror valoare estimată este mai mică decât pragurile corespunzătoare prevăzute la alin. (1) lit. b ), prin aplicarea unei proceduri simplificate, cu respectarea principiilor prevazute la art. 2 alin. (2).”

În baza prevederilor art. 7 pct. 1 litera b) din Legea 98/2016 privind achizițiile publice, coroborat cu art. 7 alin 2, și a art. 68 alin. (I) lit. i), din aceeași lege, în conformitate cu pragului valorii estimate a achiziției, este obligatorie organizarea unei proceduri simplificate conform art. 113 din Legea 98/2016 si a art. 101-105 din Hotararea nr. 395/2016 privind normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului.”

Te-ar putea interesa și: Fiori pentru Florentin Pandele, primarul orașului Voluntari. Instituția condusă de soțul Gabrielei Firea a fost ținta unor controale ale Curții de Conturi

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri