În fiecare an, ziua de Black Friday este așteptată cu sufletul la gură de foarte mulți români. Această adevărată sărbătoare a reducerilor oferă ocazia unică de a achiziționa produsele dorite la prețuri mult mai mici decât în mod normal. Pentru acest an, gigantul eMag le-a pregătit cumpărătorilor din țara noastră o surpriză, astfel că va organiza Black Friday mai devreme decât în anii trecuți.
Ziua de Black Friday este așteptată cu mare interes de români, în fiecare an acest festival al reducerilor bucurându-se de un succes uriaș în țara noastră. Gigantul eMag a organizat pentru prima dată Black Friday în 2011, pe data de 25 noiembrie, iar de atunci data a fost mutată spre prima parte a lunii.
De remarcat că în România, Black Friday este organizat cu trei săptămâni mai devreme decât cel „original”, din SUA, care este mereu organizat spre final de lună noiembrie. Anul acesta, va fi pe data de 28 noiembrie.
eMag a anunțat când organizează Black Friday 2025
În acest an, eMAG a anunțat că va organiza Black Friday pe data de 7 noiembrie, mai devreme față de alți ani. Nu a fost anunțată însă ora la care va începe ziua reducerilor, însă în 2024 startul a fost dat la 7:14. În 2023, reducerile au început la eMAG la ora 7:15, în timp ce în 2022 startul a fost dat la 7:20, iar în 2021, cu cinci minute mai târziu, adică la 7:25.
Anul trecut, șefii companiei spuneau că organizează atât de repede Black Friday pentru ca toate coletele să ajungă la clienți până la Sfântul Andrei și Ziua Națională, perioadă de minivacanță, când mulți oameni sunt plecați.
eMAG nu a anunțat încă date despre ofertele de anul acesta, însă, în general, reducerile medii anunțate în anii trecuți erau de 30%-35%.
În 2024, clienții eMAG au comandat produse în valoare de aproape 900 de milioane de lei în 17 ore, o creștere de 22% față de 2023. Ponderea plăților cu cardul a ajuns la 73% din totalul comenzilor. Totodată, anul trecut, aproape 650.000 de clienți au comandat de pe eMAG în această zi.
În anul 2011, de Black Friday, eMAG a înregistrat vânzări în valoare de 8 milioane euro, în 2013 de 23 milioane euro, în 2016 de 300 milioane lei, iar în 2022, de 644 milioane lei.













