Blocaj UE pentru România din 30 septembrie 2025. Exportul de oi din țara noastră va fi stopat conform ultimelor informații sosite de la Bruxelles

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 12-07-2025 13:37

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

Marți, 24 iunie 2025, Comisia Europeană (CE) a adoptat o nouă decizie de punere în aplicare prin care interzice exportul de ovine din România către alte state membre UE până pe data de 30 septembrie 2025. În plus față de anterioara decizie din 14 aprilie, această nouă măsură extinde restricțiile și asupra tranzitului de oi și capre pe teritoriul altor state membre ale Uniunii. Decizia a fost luată în contextul focarului de pestă ovină confirmat la data de 5 martie 2025 în județul Bihor.

În urmă cu mai puțin de o lună, Comisia Europeană a adoptat o decizie de punere în aplicare prin care oprește exportul de oi și capre din România către alte state membre UE până pe 30 septembrie 2025.

Exporturile de oi și capre din România au fost blocate de Comisia Europeană

Pe data de 14 aprilie fusese anunțată o măsură asemănătoare, însă noua decizie nu se aplică doar exportului ci și transportului de oi și capre pe teritoriul altor state din Uniunea Europeană.

„Circulația caprinelor și a ovinelor de pe întreg teritoriul României către o destinație situată într-un alt stat membru sau incluzând tranzitarea unui alt stat membru se interzice până la 30 septembrie 2025”, se arată în articolul 1 litera (c) al deciziei CE.

CE a luat această nouă măsură în contextul focarului de pestă ovină confirmat la data de 5 martie 2025 în județul Bihor și a datelor insuficiente privind evoluția bolii la nivelul țării noastre.

„De la data adoptării Deciziei de punere în aplicare (UE) 2025/638, datele disponibile privind supravegherea bolii în județul Bihor, precum și pe restul teritoriului României, rămân insuficiente pentru a se evalua situația epidemiologică”, a transmis CE.

Potrivit Executivului european, această măsură este necesară „pentru prevenirea răspândirii suplimentare în Uniune”, în condițiile în care pesta micilor rumegătoare este o boală care poate avea „un impact grav asupra populației de animale și asupra profitabilității creșterii lor, cauzând perturbări ale circulației transporturilor și ale exporturilor către țări terțe”.

(CITEȘTE ȘI: Boala tropicală care pune pe jar autoritățile din București. Cazul unui bărbat infestat produce îngrijorare printre cadrele medicale)

Mai multe decizii ce vizează țara noastră

În contextul apariției unei boli numite „pesta micilor rumegătoare” (care afectează oile și caprele), Comisia Europeană a luat mai multe decizii ce vizează România, și anume:

  • „Decizia de punere în aplicare 2025/638 a Comisiei (4) a fost adoptată în temeiul Regulamentului (UE) 2016/429 și stabilește anumite măsuri de urgență referitoare la infecția cu virusul pestei micilor rumegătoare din România ca răspuns la focarul confirmat la data de 5 martie 2025 în județul Bihor;

  • Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/638 prevede că zonele de protecție, de supraveghere și zonele suplimentare de restricții care trebuie să fie stabilite de statul membru respectiv, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, ca urmare a apariției focarului de boală respectivă, trebuie să cuprindă cel puțin zonele menționate în anexa la respectiva decizie de punere în aplicare;

  • Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/638 stabilește zonele de pe teritoriul României în care este necesar să se aplice măsuri suplimentare, cum ar fi cele aplicabile zonelor suplimentare de restricții, astfel cum se prevede în Regulamentul delegat (UE) 2020/687, și dinspre care trebuie interzisă circulația ovinelor și a caprinelor, pentru o anumită perioadă de timp, după expirarea termenelor corespunzătoare măsurilor prevăzute în zonele de protecție și de supraveghere;

  • Decizia de punere în aplicare (UE) 2025/638 interzice circulația ovinelor și a caprinelor de pe întreg teritoriul României către alte state membre pentru o anumită perioadă de timp.”

(NU RATA: Surpriza pregătită de Emil Boc pentru șoferii din Cluj-Napoca. Edilul a anunțat noile tarife ce-i vizează pe conducătorii auto din orașul transilvănean și nu numai)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri