Recent, Primăria Sectorului 1 a propus Consiliului Local un proiect de hotărâre care vizează schimbarea destinației pe care o are blocul social din Piața Victoriei, aflat în administrarea sa. Ar urma ca imobilul să fie utilizat pentru cazarea locatarilor din clădirile aflate în consolidare sau a celor care și-au pierdut casele în urma unor catastrofe naturale sau a unor evenimente precum cel din Rahova.
Într-un comunicat de presă, Primăria Sectorului 1 a menționat că cea mai mare parte a blocului din strada Munții Tatra 18-20 e ocupată de persoane care locuiesc acolo fără să aibă un contract cu instituția.
Blocul plin de pile din Piața Victoriei
Blocul respectiv „are 58 de unități locative: 25 dintre acestea sunt libere, una este ocupată prin contract de închiriere aflat în derulare, iar 32 sunt ocupate fără titlu locativ”, adică fără contract, potrivit Primăriei Sectorului 1, notează Buletin de București.
Imobilul a fost construit din fondurile Sectorului 1 și dat în folosință în urmă cu 19 ani. Cele 58 de unități sunt garsoniere cu o suprafață de aproximativ 44 de metri pătrați, iar chiria e una modică.
În 2021, Clotilde Armand, ex-primarul care recent a pus ținta pe Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD, a acuzat că în blocul acela nu locuiesc tineri cu nevoi speciale, ci „mai multe persoane care au ori au avut funcții de conducere în cadrul Primăriei Sectorului 1 sau sunt foști aleși locali”.
La acea vreme, Consiliul Local a adoptat o hotărâre prin care urma să fie schimbat modul de acordare a locuințelor din imobilul situat pe strada Munții Tatra. Atribuirea urma să se facă în ordinea stabilită, în conformitate cu lista de priorități realizată în ordinea punctajelor obținute de tinerii în vârstă de până la 35 de ani care înregistrează un venit mediu net lunar care nu sare de salariul mediu net lunar pe total economie, potrivit sursei menționate anterior.
Unii dintre locatari au dat în judecată primăria
Chiar dacă hotărârea a intrat în vigoare, situația a rămas nerezolvată. Unii dintre locatari au ales să dea în judecată primăria.
La patru ani distanță, 32 de „unități locative” sunt locuite fără ca locatarii să aibă contracte. Mulți provin din administrațiile foștilor primari, conform surselor Buletin de București.
IMPORTANT: Tinerii fără țară. România cunoaște prima generație care nu mai vrea să se întoarcă din diaspora
Ce se schimbă
Schimbarea destinației blocului din imobil social în clădire pentru cazarea temporară e justificată în următorul mod: primăria nu dispune de locuri pentru a muta locuitorii din clădirile cu risc seismic supuse consolidării.
„Pe raza Sectorului 1 se află 25 de imobile încadrate în clase de risc seismic care necesită intervenții urgente. Dintre acestea, pentru imobilele din Bd. Nicolae Bălcescu nr. 32-34, Calea Victoriei nr. 101 și Str. Dionisie Lupu nr. 55, intervențiile sunt amânate din cauza lipsei spațiilor necesare relocării unui număr de aproximativ 50 de familii.
Pentru a permite începerea efectivă a lucrărilor, este nevoie de relocarea temporară a locatarilor. În prezent, Capitala nu dispune de suficiente locuințe de necesitate. Din acest motiv, Primăria Sectorului 1 va participa la activitățile de consolidare și prin crearea unui fond special de locuințe destinate relocării temporare a persoanelor afectate de consolidări, dar și a altor familii care ajung în imposibilitatea folosirii propriilor case.
Astfel, Primăria Sectorului 1 propune schimbarea destinației locuințelor din imobilul situat pe strada Munții Tatra nr. 18-20, care vor fi folosite pentru cazarea locatarilor din clădirile aflate în consolidare” se arată în comunicatul Primăriei Sectorului 1



















