One United Properties are în plan construirea unui nou proiect spectaculos în București. Compania vrea să ridice un bloc turn înalt de 60 de metri, care va avea nu mai puțin de 207 apartamente. Acest imobil futurist va oferi o nouă imagine zonei în care va fi construit.
Biroul de arhitectură X Architecture & Engineering, deținut de dezvoltatorul imobiliar One United Properties, a prezentat recent primele detalii ale unui proiect imobiliar spectaculos pe care vrea să-l construiască în cartierul bucureștean Pajura.
Potrivit Profit.ro, One United Properties vrea să construiască, în primă fază, un bloc turn cu două subsoluri, parter, 17 etaje, plus un etaj tehnic, pe o parcelă de aproximativ 5.200 de metri pătrați, parte din terenul în suprafață de 2,8 hectare pe care se va întinde întregul proiect. Blocul înalt de 60 de metri va avea o suprafață construită desfășurată supraterană de aproape 21.000 de metri pătrați, plus aproximativ 17.700 de metri pătrați construiți dedicați celor două subsoluri pentru parcări.
În acest bloc turn se vor regăsi 207 apartamente, din care 5 penthouse, spații comerciale la parter și 528 de locuri de parcare subterane. Dintre acestea, 241 sunt rezervate pentru viitoarea dezvoltare de pe parcela de teren învecinată. Costul de dezvoltare al acestei faze a proiectului este de aproximativ 40 de milioane de euro, care nu includ și valoarea terenului.
Blocul spectaculos pe care One United îl va construi în Capitală
Începerea lucrărilor este estimată pentru anul 2024. Pe terenul de 2,8 hectare unde One United va începe construirea acestui bloc turn mai sunt construite depozite și ateliere, cu o suprafață cumulată de aproximativ 6.000 de metri pătrați. Aceste terenuri au aparținut în trecut angro-ului Apromatco.
Zona în care va fi dezvoltat acest proiect spectaculos este deservită de stația de metrou Jiului. În ultimii ani, zona Pajura a fost mult ridicată de proiectul de birouri J8 Office Park al Portland Trust, care are chiriași precum Ubisoft București, Mega Image sau Medicover, dar și de ansamblul rezidențial Marmura al celor de la Prime Kapital.
Totodată, o parte din terenul fostei fabrici Textile Dacia din zonă a fost cumpărat de Skanska, care are în plan să construiască aici mai multe clădiri de birouri. În plus, familia canadiană Topolinski are și ea planuri imobiliare în zonă. În aceste condiții, proiectul celor de la One United se anunță de pe acum un succes, având în vedere că zona în care va fi ridicat a crescut foarte mult în ultimii ani.
(NU RATA: Buncărul secret coordonat de o româncă, în Israel. Sute de vieți pot fi salvate acolo)














