sursa foto:  ceccarbusinessmagazine.ro

BNR trage semnalul de alarmă: Bugetul este extrem de încordat şi a da mai mulţi bani cuiva înseamnă a tăia de la altcineva.

Economistului-șef al Băncii Naționale a României (BNR), Valentin Lazea a declarat la Conferința Anuală a Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România, care a avut loc joi, faptul că este foarte  important ca toți angajații din sectorul public să înțeleagă că bugetul se află sub o presiune considerabilă și că alocarea de fonduri suplimentare către cineva înseamnă a lua de la altcineva, iar acest lucru se datorează în mare parte faptului că veniturile bugetare din România reprezintă cel mai mic procent din PIB în Europa, adică 27%. 

„Toţi bugetarii şi nu numai bugetarii, toţi cetăţenii acestei ţări ar trebui să ştie că bugetul este extrem de încordat şi a da mai mulţi bani cuiva înseamnă a tăia de la altcineva. Cauza pentru care bugetul este atât de încordat este faptul că veniturile bugetare în România sunt cele mai mici din Europa, 27% din produsul intern brut, faţă de 35-36% din produsul intern brut în ţări precum Cehia, Polonia sau Ungaria. Deci, noi avem cu o treime mai puţini bani la buget decât Cehia, Polonia şi Ungaria. Nu ne comparăm nici cu ţările din vest, care au 42% din PIB. Deci, noi avem 27% din PIB, o plăcintă extrem de mică pentru care se bat extrem de mulţi oameni. Până nu înţelegem că trebuie să plătim taxele la stat toţi, pentru că atunci când s-a introdus cota unică, aşa s-a spus, facem o cotă unică mică, dar să plătească toţi. Ei bine, a doua zi după ce s-a introdus cota unică, au început telefoanele: nu ne daţi nouă, sectorului x o scutire, nouă sectorului y o taxă mai mică ş.a.m.d. Deci, atâta timp cât o mare parte sau multe părţi ale forţei de muncă refuză să plătească taxe sau au scutiri în sensul de a nu plăti taxe, asta este situaţia. A da bani profesorilor sau oricui înseamnă a lua bani de la altcineva. E atât de simplu. Răspunsul sau soluţia este din nou să se revină la adevărata cotă, unică, toată lumea să-şi plătească taxele”, a susţinut Valentin Lazea.

De asemenea, el a menţionat că bugetul a fost croit, din start, foarte optimist iar sarcinile care s-au dat ANAF au fost nerealist de mari.

„În condiţiile în care, v-am spus, sunt cel puţin două procente din PIB care se pierd la colectare prin scutiri legale de neplată a impozitelor legale, plus un procent din PIB din neplata TVA, care are alte cauze. În primul rând, nelegarea caselor de marcat, programe informatice care lipsesc la Ministerul de Finanţe etc. Deci, adunaţi aceste două procente din PIB plus încă un procent din PIB pentru necolectarea TVA şi cu trei procente din PIB s-ar mai putea cârpi pe aici, pe colo unele măsuri, dar este un alt electoral, şi aşa mai departe”, a afirmat Lazea.

Întrebat despre o posibilă schimbare a sistemului de taxare, el a explicat că România a mizat în ultimii ani pe o taxare scăzută şi o forţă de muncă ieftină.

„Noi ar trebui în România să renunţăm la această mantră cu care defilăm de 18 ani, că România trebuie să fie atractivă prin taxe scăzute şi prin forţă de muncă ieftină. De fapt, acest tip de gândire ne-a împiedicat să fim competitivi pe ce ar fi trebuit să fim competitivi. Adică prin educaţie, prin cheltuieli cu cercetarea, prin dezvoltarea infrastructurii. Noi am zis vom fi competitivi prin taxe mici şi prin forţă de muncă ieftină. Rezultatul este cel pe care îl vedeţi”, a mai spus Valentin Lazea.

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare