Ministrul Bogdan Aurescu, a susținut joi, înaintea reuniunii miniştrilor de Externe din statele membre NATO, de la Bruxelles, că conceptul strategic trebuie să menţioneze în mod explicit că Rusia este principala ameninţare a securităţii NATO, scrie agerpres.ro
"Trebuie să reflectăm asupra consolidării posturii de descurajare şi apărare de pe Flancul estic, şi nu numai, în Alianţă. Trebuie să reflectăm cu claritate la faptul că apărarea colectivă este sarcina esenţială a Alianţei. De asemenea, trebuie să ne concentrăm pe mai multe probleme, cum ar fi consolidarea rezilienţei aliaţilor şi o nouă agendă strategică, inovatoare, a relaţiilor cu partenerii Alianţei", a afirmat şeful diplomaţiei române.
El a vorbit de nevoia de redactare a unui concept strategic NATO "care corespunde realităţii din prezent".
"Am subliniat că, în acest context, conceptul strategic trebuie să menţioneze în mod explicit că Rusia este principala ameninţare a securităţii Alianţei", a arătat ministrul român.
Aurescu a subliniat că este nevoie de crearea "cât mai rapidă" a Grupului de Luptă în România, aprobat de NATO în a doua parte a lunii martie.
Totodată, a evidenţiat şi nevoia de ajutor umanitar pentru Ucraina, adăugând că, în context, România a acordat sprijin pentru aproximativ 700.000 de ucraineni care s-au refugiat din calea războiului în ţara noastră, scrie agerpres.ro
Bogdan Aurescu: Este nevoie de crearea cât mai rapidă a Grupului de Luptă în România
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

07:54Actual
Prăbușirea Elenei Băsescu EBA. Fiica cea mică a fostului președinte al României a dispărut din prim-planul vieții publice

08 febPolitica
Implozie la PNL, după ce Hubert Thuma l-a acuzat pe Ilie Bolojan că nu l-a susținut pe Crin Antonescu în cursa prezidențială

08:22Entertainment
Unde lucrează sora lui Mircea Badea. Deși este plecată din România, Naty câștigă bani de la televiziunea unde este angajat și faimosul său frate

09:41Actual
Prăjiturile de lux ale Dacianei Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta. Fosta europarlamentară are o cofetărie de fițe

10:22Actual
Ziua Z pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă va fi judecat pentru propagandă legionară

08:59Actual
Salariul ospătarilor de la Guvern a dispărut. Ilie Bolojan nu mai dă mese după ședințele de la Palatul Victoria

08 febActual
Utilizatorii iPhone, avertizați asupra colectării masive de date de către aplicații

08:22Actual
Cine este, de fapt, patronul Prima TV. Are legături strânse cu omul care a creat gigantul Digi România

09:01Actual
Capitala nu va avea Sală Polivalentă nouă. Visul bucureștenilor de a vedea evenimente într-o locație ultramodernă nu se îndeplinește

15:08Actual
Salariile pe care le încasează farmacistele de la Farmacia Tei, mai mari decât la Dr. Max sau Catena. Contează și câtă experiență au
Articole Similare

26 minute în urmăExterne
SUA înăsprește controalele pentru turiști. Rețelele sociale devin obligatorii în cererea ESTA

17:38Externe
Tărâmul miliardarilor, părăsit. Supra-taxarea i-a pus pe fugă pe unii dintre cei mai bogați oameni de pe planetă

13:50Externe
Locotenentul lui Putin liniștește Europa. Ministrul de Externe al Rusiei anunță în ce condiții ar putea izbucni un conflict major pe bătrânul continent

13:16Externe
Un italian a adormit la birou și a fost dat afară din cadrul companiei, însă a găsit dreptatea în instanță. Cu ce s-a ales bărbatul

12:17Externe



