Conform unor surse guvernamentale, Ministerul de Externe nu ia în calcul retrimiterea ambasadorului României în Austria, iar oficialii români nu intenţionează să reia cu autorităţile austriece dialogul pe tema Schengen.
Potrivit surselor citate, ambasadorul României din Austria va mai rămâne pentru o vreme în ţara.
”MAE nu ia în calcul retrimiterea ambasadorului la post, până când partea austriacă nu va da semne că doreşte reluarea dialogului”, au precizat sursele citate.
Potrivit acestora, Guvernul de la Bucureşti nu va relua discuţiile cu omologii din Austria decât după ce aceştia vor iniţia dialogul.
Tot atunci ar putea fi retrimis şi ambasadorul român din Austria la post.
Ambadaroul României în Austria a fost rechemat în ţară, după ce Austria a blocat, prin veto, aderarea României la Schengen.
Întrebat despre retrimiterea ambasadorului la post, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, într-o declaraţie de presă de joi, că este un aspect care va fi clarificat de către MAE, dar a precizat că nu se va ajunge la o criză diplomatică, scrie news.ro
Bogdan Aurescu joacă tare! Ministerul Afacerilor Externe nu ia în calcul retrimiterea ambasadorului României în Austria (surse)
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 2 ore în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



