Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a transmis vineri în cadrul Conferinţei ministeriale a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, că trebuie în continuare să cerem Federaţiei Ruse să înceteze acest război ilegal, nejustificat, neprovocat, ilegitim de agresiune împotriva Ucrainei, scrie agerpres.ro
"Suntem afectaţi cu toţii de acest război care nu trebuie să uităm în niciun moment că trebuie să înceteze. Noi, în continuare, trebuie să cerem Federaţiei Ruse să înceteze acest război ilegal, nejustificat, neprovocat, ilegitim de agresiune împotriva Ucrainei care face rău Ucrainei, care face rău regiunii, Europei, lumii întregi şi, nu în ultimul rând, face rău Rusiei. Prin urmare, şi astăzi apelul nostru pe care l-am pronunţat aici la Bucureşti a fost că războiul trebuie să înceteze cât mai curând", a afirmat Aurescu, în conferinţa de presă de la finalul reuniunii.
Germania sprijină Ucraina financiar, economic, energetic, dar şi pe plan militar, a declarat, la rândul său, ministrul de Externe, Annalena Baerbock, care a coprezidat reuniunea de la Bucureşti alături de Bogdan Aurescu şi secretarul de stat francez pentru Dezvoltare, francofonie şi parteneriate internaţionale, Chrysoula Zacharopoulou.
"Trebuie să existe sprijin pe toate fronturile. Războiul este unul hibrid şi răspunsul trebuie să fie la fel. Nu sprijinim doar Moldova, ci şi Ucraina financiar. Vom sprijini economic, energetic, dar şi când vine vorba despre deminare, pentru că, după cum am auzit în ultimele săptămâni, una dintre probleme sunt minele din toată ţara, mai ales din oraşele şi satele care au fost eliberate. Minele sunt încă acolo. Susţinem Ucraina din diverse perspective şi avem discuţii permanente pe această temă cu partenerii noştri şi în cadrul Guvernului german pentru a oferi şi mai mult sprijin militar. (...) Vom oferi Ucrainei sistemul antiaerian cel mai avansat pe care îl putem avea, care va veni în curând, dar ne uităm şi la un sprijin suplimentar când vine vorba de vehicule armate", a precizat ea, conform AGERPRES
Bogdan Aurescu: Suntem afectați cu toții de acest război care nu trebuie să uităm în niciun moment că trebuie să înceteze
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

09 febActual
Salariile pe care le încasează farmacistele de la Farmacia Tei, mai mari decât la Dr. Max sau Catena. Contează și câtă experiență au

09 febActual
Scenariu negru pentru educația din România. Rectorul Universității Politehnica Timișoara lansează avertismente

09 febActual
Tramvaiul groazei din București. Vagoanele Imperio se expun unor riscuri majore când circulă în această zonă a Capitalei

09 febActual
Greșeala din trafic care îi costă pe șoferi până la 1.300 de lei. Ce spune Codul Rutier despre circulația pe banda a doua

09 febExterne
Fără Mc, Starbucks sau Coca Cola în această țară. Pe fondul tensiunilor cu Donald Trump, danezii refuză orice este din SUA

09 febPolitica
Variantele de înlocuitori ai lui Ilie Bolojan. Premierul trebuie să se retragă, zilele acestea, din funcția de ministrul Educației

09 febPolitica
Bolojan i-a unit pe Sorin Grindeanu și George Simion. Se conturează din ce în ce mai mult o alianță PSD - AUR

09 febActual
George Simion iese la atac. Replica liderului AUR pentru cei care-l acuză că a dat bani grei pentru a ajunge la Casa Albă

09 febExterne
Locotenentul lui Putin liniștește Europa. Ministrul de Externe al Rusiei anunță în ce condiții ar putea izbucni un conflict major pe bătrânul continent

09 febPolitica
Disperarea lui Ciprian Ciucu. Primarul general al Capitalei face un apel major inclusiv la președintele Nicușor Dan
Articole Similare

21 minute în urmăActual
Continuă războiul dintre Ilie Bolojan și magistrați. Replica dură a premierului pentru ICCJ: „Se vor căuta responsabili”

09:36Actual
Apocalipsa AI profețită de omul care a anunțat criza din 2008. Este marele pericol pentru omenire

09:00Actual
Taxele secrete din spatele cumpărării unui apartament. Se plătesc bani grei pentru a-l achiziționa

08:29Actual
Plătește Biserica Ortodoxă taxe la stat? Slujnicii Patriarhului Daniel au oferit răspunsul

09 febActual



