Boierul bugetar din umbra lui Mugur Isărescu, guvernatorul BNR. Viceguvernatorul Leonardo Badea a avut mereu salarii uriașe

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 18-03-2024 10:48

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Leonardo Badea a demisionat  din functia de Presedinte al Autoritatii de Supraveghere Financiara - ASF la data de 11 octombrie 2019. Mai apoi, acesta a preluat  poziția de Viceguvernator al Bancii Nationale a Romaniei - BNR.


De-a lungul anilor, Leonardo Badea a încasat salarii uriașe din partea statului. Salariul lunar pe care îl încasează un viceguvernator al BNR se ridică la circa 13.000 de euro, fiind cu circa 1.500 de euro mai mic decât venitul lunar al preşedintelui ASF.

Cât încasează ajutorul lui Mugur Isărescu


Până nu de mult timp preşedinte al ASF, Leonardo Badea  încasa lunar 14.485 euro (68.082 lei, la un curs mediu de 4,7 lei/euro), cei 816.982 lei pe an provenind din salariu ca preşedinte al ASF (580.205 lei), indemnizaţiile de şedinţă (203.268 lei) şi încă 33.509 lei plata concediului neefectuat.

Comparativ, Mugur Isărescu, guvernator al BNR a încasat anual, conform ultimei sale declaraţii de avere,  806.333 lei, cu aproape 1.000 de lei mai puţin decât încasa în fiecare lună leonardo Badea, ca şef al ASF.

Salariul prim viceguvernatorului BNR, Florin Georgescu, este și el mare. Acesta încasează  mai mult decât încasa Badea la ASF, adică 844.081 lei pe an.

Venitul lunar al fostului viceguvernator , Eugen Nicolăescu, funcţie pe care Leonado Badea a primit-o în dar de la PSD, este de numai 713.964 lei pe an, echivalentul a 12.658 de euro lunar.

Cine este Leonardo Badea 


Leonardo Badea s-a născut la 23 februarie 1975, la Târgovişte, în judeţul Dâmboviţa. Acesta a absolvit  Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) din Bucureşti, în 1997. Din 2005, deţine titlul de doctor în contabilitate, obţinut la ASE Bucureşti.

De asemenea, acesta a absolvit , în 2007, Colegiul Naţional de Apărare şi Colegiul Naţional de Afaceri Interne, în  2009 - Colegiul Naţional de Informaţii, iar în 2011, a absolvit Institutul Diplomatic Român şi, în acelaşi an, un Curs intensiv destinat Înalţilor Funcţionari Publici, la Colegiul Naţional de Apărare, potrivit CV-ului postat pe site-ulsenat.ro.

Acesta a deținut și funcția de preşedinte al TSD Dâmboviţa în perioada 2002-2010, apoi  a devenit secretar executiv al PSD Dâmboviţa.

De asemenea, acesta a fost:

-membru al Consiliului Facultăţii de Ştiinţe Economice, Universitatea Valahia (1998-2002)

-consilier judeţean Dâmboviţa (2000-2004)

-secretar ştiinţific al Consiliului Facultăţii de Ştiinţe Economice, Universitatea Valahia (2002-2007)

-preşedintele comisiei economice a Consiliului Judeţean Dâmboviţa (2004-2008

-decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice, Universitatea Valahia (2007-2011)

-consilier judeţean Dâmboviţa (2008-2012)

-prorector al Universităţii Valahia (14 mai — 29 iunie 2011) 

- vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (iun.-dec. 2012).

Acesta a fost ales, în 2012, senator în circumscripţia electorală nr. 16 Dâmboviţa, colegiul uninominal nr. 1. În legislatura 2012-2016, a fost secretar al Comisiei pentru privatizare şi administrarea activelor statului (până în febr. 2013) şi secretar al Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital (din febr. 2013).

De asemenea, a fost preşedinte al Comisiei comune speciale a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea rapoartelor de audit financiar ale Curţii de Conturi şi pentru controlul execuţiei bugetelor anuale ale Curţii de Conturi, potrivit site-ului www.cdep.ro.

La alegerile parlamentare din decembrie 2016, a obţinut un mandat de deputat, fiind ales în circumscripţia electorală nr. 16 Dâmboviţa. În această legislatură, a fost vicepreşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci (până în ian. 2017), iar din ianuarie 2017, este preşedinte al acestei comisii.

Este membru în asociaţii profesionale şi ştiinţifice internaţionale: European International Business Academy (EIBA) şi Centre D'Etudes sur le Developpement International et les Mouvements Economiques et Sociaux (CEDIMES). De asemenea, este preşedinte fondator al Lions Club Chindia Târgovişte, notează adevarul.r0
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri