Bolojan este încolțit din cauza reformelor care vizează primăriile și Justiția. Grevă pe termen nedeterminat

Autor: Adrian Dumitru

Publicat: 29-08-2025 08:48

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Primarii din comunele și orașele mici din România anunță declanșarea unei greve generale pe termen nedeterminat, începând de vineri, 29 august 2025.

Aceștia sunt nemulțumiți de măsurile pregătite de Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan.

Una dintre măsurile anunțate de Bolojan vizează programul Anghel Saligny, program controversat prin faptul că nu există un control strict asupra banilor.

Protestul este organizat de Sindicatul SCOR – Solidaritatea Comunelor și Orașelor din România, care acuză Executivul că pregătește reduceri masive de personal și decizii ce vor afecta grav funcționarea administrațiilor locale.

Reduceri drastice de personal în primării

Potrivit comunicatului transmis de SCOR, măsurile pregătite de Guvern presupun diminuarea cu 25% a personalului din primăriile comunale, după ce anul trecut acestea au trecut deja printr-o reducere de 10%. Sindicaliștii avertizează că efectele vor fi dramatice pentru comunitățile locale.

„Primăriile se închid începând de vineri, 29 august! (…) Cu o medie a funcționarilor publici de 9,78 pe primărie comunală, numărul acestora se va reduce brutal cu încă 25% din ceea ce a mai rămas după reducerea de anul trecut. În timp ce reducerea personalului în structurile centrale, promisă a fi de 20%, trenează, la nivelul comunelor fiecare al treilea salariat trebuie să plece, deși aceștia sunt cel mai prost plătiți dintre toți bugetarii”, arată reprezentanții SCOR.

Ilie Bolojan

Asistenții personali, transferați înapoi la primării

O altă nemulțumire majoră o reprezintă decizia Guvernului de a păstra în sarcina primăriilor plata salariilor pentru cei 60.000 de asistenți personali ai persoanelor cu handicap. Sindicaliștii susțin că Executivul promisese inițial că aceste cheltuieli vor fi preluate la bugetul de stat, însă proiectul de lege a fost modificat.

„Dublând cheltuiala aparentă cu salariile, acest artificiu va face ca majoritatea primăriilor comunale să pară că nu-și pot acoperi salariile din impozitele și taxele locale, ducându-le la jignitoarea invenție a premierului Ilie Bolojan – «meniul pentru săraci», grila de salarizare specială numai pentru primăriile cu buget redus”, se arată în comunicat.

SCOR acuză Executivul de tratament preferențial față de consiliile județene, care au fost exceptate de la aceste reguli: „Cu sfidare și aroganță pe față, consiliile județene sunt exceptate, deși niciunul nu își acoperă salariile din veniturile proprii, ci doar din cotele defalcate din impozitul pe venit colectat în comunele și orașele județului”.

„Jumătatea de funcționar public” și acuzații de epurare politică

Sindicaliștii atrag atenția asupra unei alte prevederi extrem de controversate: introducerea „jumătății de funcționar public”, adică reducerea la jumătate a normei pentru funcționarii aflați deja în funcție. Potrivit SCOR, această măsură este o formă de epurare politică.

„Introducerea jumătății de funcționar public reprezintă cea mai pură formă de epurare politică a funcționarilor care apără legalitatea execuției bugetare, a achizițiilor publice, a urbanismului sau a actelor administrative, fără nicio legătură cu deficitul bugetar”, precizează comunicatul.

Sindicaliștii au denumit protestul „O zi zboară, o zi nu zboară. Azi NU zboară!”, ironizând modelul propus de Guvern. Potrivit explicațiilor, conceptul presupune ca un funcționar public să lucreze o zi într-o primărie și a doua zi în alta:

„Consătenii noștri trebuie să înțeleagă ce înseamnă acest model – vii la primărie și constați că azi nu zboară!”, se arată în text.

Impactul asupra comunităților locale

Prin declanșarea grevei generale, primăriile comunale și cele din orașele mici își suspendă activitatea pe termen nelimitat, ceea ce ar putea afecta:

  • Eliberarea documentelor de identitate și a certificatelor

  • Activitățile de urbanism și construcții

  • Plata ajutoarelor sociale

  • Încasările și evidența taxelor și impozitelor locale

SCOR susține că Guvernul Bolojan tratează administrațiile locale „cu dispreț” și cere retragerea imediată a proiectului de reorganizare, altfel amenință cu extinderea protestului la nivel național.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri