Concret, părinții care locuiesc în Italia și au copii, pot primi din partea Statului un bonus de peste 3.000 pentru grădinița copilului. Aceștia vor fi obligați să respecte anumite condiții.
Bonusul poate fi obținut de cei care au copii cu vârsta de până la 36 de luni, adică trei ani. Se poate solicita până la finalul anului, la 31 decembrie 2024.
Ajutor pentru plata grădiniței
Ajutorul social pentru grădiniță poate să ajungă la 3.000 de euro, în funcție de Indicatorul Social de Evaluare Economic (ISEE). Un alt criteriu este și componența familiei.
Părinții care au copii cu vârsta mai mică de 36 de luni, respectiv 3 ani, pot să beneficieze de bonusul pentru grădiniță. Cererea se depune de părintele care va suporta toate cheltuielile grădiniței, indiferent dacă este instituție publică sau privată, notează stiridiapora.ro
După depunerea cererii, ajutorul se plătește direct de către INPS părinților copiilor cu vârsta sub 3 ani și are scopul de a ajuta familiile cu următoarele cheltuieli:
-plata taxelor de creșă sau grădiniță atât publice, cât și private;
-plata formelor de sprijin la domiciliu în cazul copiilor sub trei ani, care nu pot frecventa grădinițele deoarece suferă de patologii cronice grave (contribuție pentru introducerea formelor de sprijin la domiciliu).
Citește și: Voucher de Paște pentru români. Câți bani pot primi de la stat, începând cu a doua parte a lunii aprilie
Care sunt sumele pe care le pot obține românii pentru grădiniţă
-familiile cu venit de până la 25.000 de euro pe an – bonus de 3.000 EUR (suma maximă lunară plătibilă este de 272,73 EUR pentru 11 luni);
-familiile cu venit între 25.001 euro și 40.000 – bonus anual de 2.500 euro (suma maximă lunară plătibilă este de 227,27 pentru 11 luni);
-familiile cu venit peste 40.001 euro – bonus de 1.500 euro (suma maximă lunară plătibilă este de 136,37 pentru 11 luni).
Ce condiții trebuie să îndeplinească beneficiarul
Potrivit RTV, ajutorul pentru grădiniță poate fi solicitat atât de către părintele unui copil de până la 3 ani născut sau adoptat, care:
-are cetățenia italiană;
-are cetățenia unei țări membre a Uniunii Europene;
-deține permis de ședere pentru membrii de familie din afara UE;
-carte de rezidență permanentă pentru membrii familiei care nu sunt cetățeni ai Uniunii Europene;
-statutul de refugiat politic sau protecție subsidiară;
-rezidență în Italia;
-părintele solicitant trebuie să fie părintele care poartă sarcina plății taxei, iar solicitantul trebuie să aibă aceeași reședință ca și copilul.


















