Bonusul oferit de o mare bancă din România. Noul sistem de plăți instant cu telefonul mobil permite transferuri mari de bani, spulberând concurența

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 30-04-2025 09:35

Actualizat: 30-04-2025 09:38

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Concurența acerbă pe piața bancară și avansul tehnologic sunt în beneficiul clienţilor. Deși în ultimii ani s-au făcut progrese semnificative în domeniul plăților cu telefonul mobil, ING Bank România pune la dispoziţie o nouă modalitate de plată sau transfer bancar instant către alte persoane fizice, sumele transferate rapid având valori considerabile.

Soluția este prima etapă a procesului de implementare a serviciului de plăţi instant RoPay, lansat în 2024 de Transfond şi Asociaţia Română a Băncilor.

RoPay are o limită maximă de 49.999 lei pentru o plată către o persoană fizică

RoPay este un serviciu gratuit pentru persoanele fizice, facilitând tranzacţii rapide şi sigure cu ajutorul dispozitivelor mobile. Limitele maxime pentru sumele tranzacţionate prin RoPay sunt de 49.999 lei pentru o plată către o persoană fizică, respectiv de 99.999 lei pentru o comandă online la un comerciant (E-commerce) sau la POS.

„Implementarea sistemului RoPay înseamnă că prin simpla scanare a unui cod QR, utilizatorii aplicaţiei Home’Bank pot efectua o plată instant, de pe telefonul mobil sau tabletă, către alţi clienţi ING sau ai altor bănci care participă la RoPay“, explică Eleni Skoura, executive board member şi head of retail banking la ING Bank Romania. 

ing bank

Pe măsură ce comercianţii şi prestatorii de servicii vor intra în RoPay, clienţii ING Bank vor putea face plăţi atât la micii, cât şi la marii comercianţi, inclusiv contactless. În egală măsură, clienții vor putea efectua cumpărături online sau achita facturi de utilităţi. Prin RoPay se pot iniţia plăţi instant între conturi aflate la bănci diferite sau între conturi aflate la aceeaşi bancă, fără utilizarea detaliilor bancare sau a cardului, transmite banca.

Practic, serviciul de plăți instant se face prin scanarea unui cod QR generat de beneficiarul plăţii. Noua funcţionalitate este disponibilă din 28 aprilie în platforma online a băncii, Home’Bank. 

CITEȘTE ȘI: Salariile angajaților ING, mai mari în funcție de județ. Discrepanța dintre Ilfov și Brașov este de mii de lei

Plăți fără comision. Pot fi efectuate 24/7, inclusiv în weekenduri şi zile de sărbătoare

Pe de altă parte, cu sprijinul Payten, parte din ASEE Group, ING Bank va introduce în curând soluţii de acceptare a plăţilor care permit comercianţilor să încaseze instant, prin utilizarea unor terminale precum POS Sharing.

De reținut că plăţile prin RoPay pot fi efectuate la orice oră, 24/7, inclusiv în weekenduri şi în zilele de sărbătoare legală. Aceste plăţi funcţionează pentru conturile deschise în România, la băncile înrolate în acest sistem. Lucru important, plăţile nu sunt comisionate.

Clienţii ING pot efectua o plată către un beneficiar aflat în proximitate fiind autentificaţi în HomeíBank, prin scanarea codul QR generat de aplicaţia mobilă a băncii beneficiarului. După verificarea detaliilor plăţii, aceasta va fi autorizată. În plus, instituția lucrează la implementarea unei noi opţiuni care să le ofere posibilitatea clienţilor ING de a primi bani prin aceeaşi metodă. 

CITEȘTE ȘI: Românii, datori la stat fără să știe. Fiscul te obligă să plătești dacă deții un cont la aceste bănci cu foarte mulți clienți

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri