Boris Johnson, despre terminarea războiului din Ucraina: Aceasta este o posibilitate realistă

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 22-04-2022 17:15

Actualizat: 22-04-2022 16:53

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a transmis vineri într-o conferință de presă că nu este exclus ca Războiul din Ucraina să dureze până la sfârşitul anului 2023, scrie news.ro


 


 


”Aceasta este o posibilitate realistă, da, bineînţeles”, a răspuns Boris Johnson vineri, într-o conferinţă de presă, la New Delhi, întrebat de un calendar al războiului rus în Ucraina evocat de către surse occidentale.


"Preşedintele rus Vladimir Putin are o armată imensă (...). El a făcut o greşeală catastrofală, iar singura opţiune pe care o are acum este să continue să încerce să-şi folosească abordarea îngrozitoare, bazată pe artilerie, pentru a încerca să-i zdrobească pe ucraineni, a adăugat el în finalul unei vizite de două zile în India, în vederea consolidării unei cooperări bilaterale.

Boris Johnson a adus un omagiu rezistenţei ucrainene.

În opinia sa, negocieri ”realiste” în vederea unei închieri a războiului ”nu par probabile, pentru moment”, scrie news.ro
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri