Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a susținut sâmbătă, că Vladimir Putin a făcut o greşeală catastrofală atunci când a invadat Ucraina, scrie news.ro
Aflat la conferinţa Partidului Conservator de la Blackpool, premierul a spus că Marea Britanie este alături de poporul Ucrainei. "Cu fiecare zi în care rezistenţa eroică a Ucrainei continuă, este clar că Putin a făcut o greşeală catastrofală”, a spus el.
Boris Johnson a pus la îndoială de ce Putin a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei, respingând ideea că aceasta a fost cauzat de preocupările legate de aderarea ţării la NATO. "I-a fost frică de Ucraina, pentru că în Ucraina au o presă liberă. Iar în Ucraina au avut alegeri libere şi cu fiecare an Ucraina a progresat, nu întotdeauna uşor, spre libertate şi democraţie şi pieţe deschise, se temea de exemplul ucrainean şi se temea de reproşul implicit la adresa lui”, a spus Johnson.
"Pentru că în Rusia lui Putin, eşti condamnat la 15 ani de închisoare doar pentru că numeşti invazie o invazie. Şi dacă eşti împotriva lui Putin, la alegeri, eşti otrăvit sau împuşcat", a spus Johnson, conform The Guardian.
El a spus că Putin s-a simţit ameninţat de Ucraina, deoarece cele două ţări au fost "atât de apropiate din punct de vedere istoric”. "Este vital ca invazia Moscovei să eşueze, a spus Johnson, deoarece "un Putin victorios nu se va opri în Ucraina", informează news.ro
Boris Johnson: Vladimir Putin a făcut o greşeală catastrofală atunci când a invadat Ucraina
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

43 minute în urmăSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



