Breșă în sistemul de securitate al unei bănci din România! Sute de bancnote false, puse în circulație!

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 03-05-2023 09:34

Actualizat: 03-05-2023 09:47

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

O bancă din România a fost înșelată cu aproximativ 240.000 de euro, informează, într-un comunicat de presă, Poliția Română.


În luna noiembrie 2022, pe parcursul a trei zile, în bancomatele unei unități bancare au fost încărcate 486 de bancnote false de 500 de euro.


Astăzi
Poliția Română efectuează patru percheziții domiciliare în această speță.

Doar 6 bancnote au fost reținut de aparatele multifuncționale, restul fiind accceptate


„La data de 3 mai a.c., polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Oficiul Național Central pentru Combaterea Falsului de Monedă, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat 4 percheziții domiciliare, în municipiul București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, punere în circulație de valori falsificate şi înşelăciune.

Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii noiembrie, o unitate bancară ar fi fost prejudiciată cu aproximativ 240.000 de euro, prin încărcarea în bancomate, pe parcursul a 3 zile, a 486 de bancnote, în valoare de 500 de euro, falsificate.

Dintre acestea, doar șase bancnote ar fi fost reținute de aparatele multifuncționale, restul fiind acceptate.

Bancnotele fac parte dintr-un tip de fals foarte periculos, cunoscute la nivel european atât pentru calitatea superioară a contrafacerii, cât și pentru faptul că sunt imposibil de detectat cu ochiul liber.


Două persoane vor fi conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, pentru audieri.

Activitatea judiciară este realizată cu sprijinul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog, suportul tennico-criminalistic fiind asigurat de Institutul Național de Criminalistică din Poliția Română.

La acțiune participă Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei și Unitatea Tehnico-Canină a Jandarmeriei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către D.I.I.C.O.T. – Biroul Tehnic și de Criminalistică.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis IGPR.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri