Cunoscutul Cristian Sima, fostul șef al Bursei din Sibiu, supranumit „Brokerul fugar” după plecarea din țară în toamna anului 2012 pe fondul panicii clienţilor WBS România, care s-au trezit cu 0 în conturi, și-a îndreptat atenția către George Simion în timpul unui podcast.
Cristian Sima: „Să fie clar ce mi-a zis George Simion, când l-am întrebat cum a strâns semnăturile”
Cristian Sima a făcut referire la momentul în care liderul AUR strângea semnături întru obținerea dreptului de a candida pentru funcția de președinte al României.
În ultimul timp, au existat multe suspiciuni pe marginea poveștii acestor semnături. Pentru a deveni candidat, ai nevoie de 200.000 de semnături, care să nu se regăsească și pe lista contracandidaților.
Chiar George Simion a transmis că nu este posibil să strângi cinstit 100.000 de semnături. „Este o prefăcătorie”, a afirmat liderul AUR, în urmă cu ceva vreme.
„Să fie clar ce mi-a zis Simion. Când l-am întrebat cum a strâns el semnăturile, a zis: «Dacă vă spun adevărul, iar ajung pe mâna procurorilor»”, a spus Cristian Sima, într-un dialog cu Vlad Mercori.
„Este cu siguranță o fraudă, este o chestiune de bravadă, unii își ascund hoția asta. Nu a strâns nici USR, nici AUR aceste semnături, n-au strâns nici independenții”, declara George Simion, într-un interviu acordat lui Valeriu Nicolae, despre listele de semnături.
Afirmație „fierbinte” despre Diana Șoșoacă: „M-am trezit cu doi băieței acasă”
Totodată, „Brokerul fugar” a adus în discuție numele Dianei Șoșoacă, europarlamentarul român care recent a făcut scandal în Parlamentul European.
Sima intenționa să candideze la rândul său pentru funcția de președinte al României. El a comunicat că o va face doar dacă obține aceste semnături în mod corect. Sima ar fi strâns 84.000 de semnături reale.
„Pe 13-14 decembrie, m-am trezit cu doi băieței acasă, de la Șoșoacă, care au zis: «Avem două valize. Vreți 200.000 de semnături?». Zic: «Nu, eu vreau semnături adevărate». Și zice (n.r. unul dintre cei doi): «Astea sunt false. Noi le-am făcut»”, a adăugat Cristian Sima.
În acel moment, Vlad Mercori a întrebat: „Păi ce voiau să facă cu ele? Să ți le dea? Să le cumperi? Cât costau?”. Iată răspunsul ex-șefului Bursei din Sibiu: „Normal. Era foarte ieftin”.
VEZI ȘI: Călin Georgescu a știut din 2019 că o să devină președinte. Detalii explozive din anchetă



















