Bucureştenii rămân din nou fără apă caldă şi căldură. Lucrări non-stop la sistemul de termoficare. Lista zonelor afectate

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 08-04-2025 12:48

Article thumbnail

Sursă foto: Fb Nicuşor Dan

Ghinion pentru bucureşteni! Termoenergetica îi anunţă pe oameni că vor rămâne din nou fără apă caldă şi căldură în case. Lucrările din rețea parcă nu se mai termină.

În următoarele zile se vor face lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală.

Citiţi şi: Răbdarea bucureştenilor, pusă din nou la mare încercare. Peste 700 de blocuri din Capitală rămân fără apă caldă şi încălzire

Lucrările nu mai pot fi amânate

Termoenergetica le transmite, practic, locuitorilor din Bucureşti că vor sta fără apă caldă şi căldură înainte de Paştele 2025. Potrivit CMTEB, rețeaua va suporta lucări în următoarele zone:

  • Reţeaua termică primară – conductă Dn 500/600mm, în zona Ion Mihalache – Iancu de Hunedoara – Calea Floreasca – Şoseaua Pipera – Nicolae Caranfil din Sectorul 1.

  • Reţeaua termică primară – conductă Dn 400mm, în zona Bd. I.G. Duca – Piaţa Gării de Nord din Sectorul 1.

  • Reţeaua termică primară – conductă Dn 400mm, în zona Bulevardului Lacul Tei şi a străzii Judeţului din Sectorul 2.

  • Reţeaua termică primară – conductă Dn 700mm, în zona Şoselei Ştefan cel Mare, Aleea Circului şi a străzii Dinu Vintilă din Sectorul 2

  • Reţeaua termică primară – conductă Dn 500/600mm, în zona străzii Oteşani din Sectorul 2

  • Reţeaua termică primară – conductă Dn 1000mm, în zona Splaiului Unirii din Sectorul 3

  • Reţeaua termică primară – conductă Dn 800mm, în zona Str. Secerei şi Str. Cărăruia din Sectorul 4

  • Reţeaua termică primară – conductă Dn 400mm, în zona Bulevardului 1 Mai din Sectorul 6. Aici se vor executa lucrări de reîntregire a conductei între căminele CC2 şi CC3 şi dotare a căminului CC2, care impun sistarea furnizării agentului termic pentru 6 puncte termice (111 blocuri şi 1 agent economic).

Au dat vina pe conductele degradate

Compania Termoenergetica a precizat că termenele iniţiale de repunere în funcţiune a sistemului de termoficare sunt estimate înainte de deschiderea şantierelor şi decopertarea galeriilor.

Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri