Bucuria săracului în Epoca de Aur a ajuns la mare căutare. Restaurantele de top se bat pentru a include acest produs delicios în meniu

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 30-05-2025 12:29

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Un aliment adorat în perioada comunistă a devenit extrem de căutat în restaurantele și brutăriile artizanale din România.

Parizerul, mezelul simplu și hrănitor a bucurat generații întregi în perioada comunistă, fiind unul dintre felurile de mâmcare adorat de români în epoca lui Nicolae Ceaușescu.

Reinterpretare modernă a unui gust clasic

Produsul, vândut acum sub forme inedite, precum sandwich-uri gourmet sau chiar burgeri cu tot felul de toppinguri rafinate, are parte de o popularitate crescândă. Se vinde ca pâinea caldă, recunosc proprietarii de localuri și restaurante. Aici este prezent în porții care pot ajunge la un preț piperat, de 45 de lei.

Într-un local foarte apreciat din România, de exemplu, parizerul este servit într-o chiflă moale de inspirație japoneză, cu muștar la bază. Este gratinat cu cașcaval de Ibănești, fiind însoțit de salată verde și maioneză de casă. Acest mezel aparent banal a fost reinterpretat în cheie modernă și stârnește multă curiozitate, dar și multă nostalgie, printre clienții săi.

parizer (4)

„Este un pesmet mai gros de origine din Japonia, l-am pus într-o chiflă de tip burger, japoneza aia care se împărţea duminica la biserică”, explică antreprenorul Bogdan Alexe pentru Observatornews.ro.

Cei care doresc să se înfrupte din această variantă de parizer plătesc chiar și 45 de lei pe porție. Însă, nutriționiștii atrag atenția că, deși este gustos și sățios, produsul nu ar trebui consumat zilnic.

CITEȘTE ȘI: O companie românească vrea să cucerească Emiratele Arabe Unite. Cu ce produse tradiționale va invada piața din această țară

„Gustul copilăriei” a pătruns și în pachetul de prânz al corporatiștilor

Popularitatea de care se bucură parizerul are la bază interesul tinerilor de a testa ppe viu un aliment cu istorie și poveste în spate, dar și nostalgia celor care și-au petrecut copilăria în comunism. Sandvișurile cu parizer și muștar au reușit să devină virale pe rețelele de socializare, fiind prezentate sub formula consacrată de „gustul copilăriei”, dar în formă modernă.

„Nu e doar despre nostalgie. E vorba și de gustul simplu, dar sățios, care ține de foame. Mulți dintre noi am crescut cu el, iar acum redescoperim această experiență într-o formă rafinată”, spun clienții care preferă acest preparat în variantă actuală.

Parizerul, luat la pachet de muncitori pe scară largă în comunism, câștigă teren și în meniurile corporatiștilor. Astfel, un produs de casă, fără aditivi sau conservanți, poate ajunge în magazinele din București chiar la 60 de lei kilogramul.

CITEȘTE ȘI: Deliciul din Epoca de Aur a României e de vânzare și costă doar 2,99 lei. Copiii din comunism se băteau pentru acest dulce simplu din doar două ingrediente


Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri