Începând cu anul 2019 românii și bulgarii vor avea liber la muncă în această țară datorită faptului că se ridică restricțiile pe piața muncii.
Restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari au fost ridicate complet în 2016, dar reintroduse, din cauza afluxului mare de lucrători din cele două ţări pe piaţa muncii în Elveţia.
Aflat în vizită în România în luna noiembrie, preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Alain Berset, a afirmat că, după luna mai 2019, nu va mai exista nicio restricţie pe piaţa muncii din Elveţia pentru cetăţenii români, scrie money.ro.
„În momentul în care România s-a alăturat UE a integrat şi sistemul de liberă circulaţie a persoanelor şi Elveţia are de mult timp un acord privind libera circulaţie a persoanelor. În momentul aderării, a trebuit să luăm hotărârea de a lărgi această liberă circulaţie şi la cetăţenii români, lucru pe care l-am făcut, dar în ţara noastră era nevoie de un vot popular, pentru că suntem o democraţie directă şi iată că votul a fost pozitiv pentru a lărgi acest drept de liberă circulaţie între ţările noastre”, a explicat Berset.
„În acest cadru şi în cadrul dezbaterilor care au avut loc, discuţia s-a purtat şi pe tema modului în care această liberă circulaţie avea să fie pusă în aplicare la modul practic, astfel încât tranziţia să se facă în modul cât mai lin posibil. Asta explică clauzele acelea care ne-au permis ca în primii ani să avem o selecţie asupra acestui proces, clauzele care au tradus în practică angajamentul nostru politic. (…) În luna mai a anului viitor, ajungem la finele acestui proces, dată de la care nu va mai exista nicio diferenţă şi nicio restricţie”, explica atunci Berset, la întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis.
Citește și:
Mare atenție! Toți salariații vor trebui să semneze acest act până la sfârșitul anului 2018
Bomba a fost detonată! Cine ar fi lucrat-o, de fapt, pe Olguța Vasilescu în războiul cu Klaus Iohannis – Săpată din interior
Bucurie pentru mii de români! În ce țară vor putea lucra fără restricții
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

7 minute în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



