Buget epuizat în doar 2 minute! Câți bani au fost alocați pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 19-06-2023 15:15

Actualizat: 19-06-2023 14:34

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro



Astăzi, 19 iunie 2023, ora: 1000, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea SUD VEST - judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea.

Bugetul de 174.300.000 de lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral în primele două minute prin înscrierea unui număr de 8.715 de persoane fizice.

“Ne aflăm deja la a șaptea sesiune, iar interesul persoanelor fizice care doresc să devină prosumatori este la fel de mare, fapt demonstrat de epuizarea fondurilor alocate Regiunii Sud Vest într-un timp record. Înscrierile vor continua conform calendarului, pentru Regiunea Vest – judeţele: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, iar apoi pentru unitățile de cult.”, a declarat președintele AFM, Laurențiu Adrian NECULAESCU.

Înscrierile persoanelor fizice în cadrul programului, prin intermediul aplicației informatice, vor continua conform următorului calendar:

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri