Bulgaria a zdrobit România și a lăsat Grecia în urmă. Vecinii de la sud de Dunăre sunt din ce în ce mai puternici

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 27-11-2025 14:58

Actualizat: 27-11-2025 17:46

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

În ultimii ani, Bulgaria a făcut progrese uimitoare din punct de vedere economic, astfel că, din ianuarie 2026, va adera la moneda unică europeană. În plus, țara vecină a reușit să depășească România la un alt capitol important. Ascensiunea Bulgariei pare de neoprit, astfel că în următorii ani este de așteptat să ia fața și altor state europene.

Progresul economic al Bulgariei nu este deloc de neglijat, țara vecină bifând mai multe performanțe notabile. Astfel, începând de la 1 ianuarie 2026, vecinii de la sud de Dunăre vor adera la zona euro, demers ce este încă un vis pentru România. Mai mult, Bulgaria a reușit să depășească țara noastră la un capitol important, și anume puterea de cumpărare.

Bulgaria ia fața României la un capitol important

Potrivit Novinite, Bulgaria a depășit România și Grecia la puterea de cumpărare, un capitol relevant pentru nivelul de trai. Mai exact, puterea de cumpărare este un indicator mai fidel realității decât veniturile efective, reprezentând cantitatea de bunuri și servicii care pot fi achiziționate cu aceeași sumă de bani în zone diverse. Astfel, la venituri egale, cetățenii dintr-o regiune cu prețuri mai mici au, de fapt, o putere de cumpărare mai mare decât omologii din regiuni mai scumpe.

Conform ultimelor cifre, standardul puterii de cumpărare (PCS) în Bulgaria este de 13.079 de euro, puțin mai mare decât cel al României, care este de 13.023 de euro. Grecia, membră a UE de mai mult timp, este în urmă cu 12.436 de euro, subliniind progresul economic rapid al Bulgariei de la aderarea la Uniunea Europeană în 2007, alături de România.

PCS este o măsură care reflectă valoarea reală a banilor în diferite țări, permițând comparații directe ale nivelului de trai. În regiunea balcanică mai largă, țările din afara UE prezintă o putere de cumpărare semnificativ mai mică.

(VEZI ȘI: Polonia, țară aflată în fața amenințărilor Rusiei, face o mișcare masivă. Varșovia a ales o companie suedeză pentru furnizarea a trei submarine militare)

Vecinii de la sud de Dunăre, lideri în Balcani

Turcia se apropie de 10.000 de euro datorită economiei sale mai mari, în timp ce Serbia și Macedonia de Nord înregistrează 8.971 de euro, respectiv 7.609 euro. Albania înregistrează cel mai scăzut standard, la 5.098 de euro.

Dincolo de Balcani, Bulgaria depășește și alte câteva țări din Europa Centrală. De exemplu, Slovacia și Ungaria au valori PPS de 11.433 de euro, respectiv 11.999 de euro. Astfel, Ungaria ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană la acest capitol.

Totuși, diferența dintre cea mai mare și cea mai mică putere de cumpărare din Uniunea Europeană este uriașă, Luxemburgul conducând cu 38.581 de euro. Raportat la Ungaria, cu 11.999 de euro, se observă o diferență de 26.582 de euro.

(NU RATA: Petrolul rusesc, pe mâna unui bogătaș misterios. Omul de afaceri devine unul dintre cei mai importanți jucători din piață

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri