În contextul războiului din Orientul Mijlociu prețurile carburanților au explodat în țara noastră. Astfel, de la o zi la altă, șoferii sunt nevoiiți să scoată mai mulți bani pentru a-și alimenta mașinile. Cum Guvernul Bolojan nu a luat încă nicio măsură concretă pentru a stopa aceste creșteri de preț, tot mai mulți compatrioți preferă să meargă în Bulgaria să-și alimenteze autoturismele. În țara vecină, benzina și motorina sunt semnificativ mai ieftine decât în România.
Efectele războuiului din Orientul Mijlociu se resimt tot mai puternic și în țara noastră. Creșterea prețurilor carburanților pare să fi scăpat de sub control, astfel că în fiecare zi motorina și benzina sunt mai scumpe. În aceste condiții, șoferii din țara noastră sunt nevoiți să găsească alternative mai avantajoase în țările vecine.
Tot mai mulți români merg în Bulgaria să-și alimenteze mașinile
Una dintre opțiunile cele mai bune pentru românii care locuiesc în sudul țării este Bulgaria. În timp ce în România litrul de benzină a ajuns să coste aproximativ 8,5 lei, în Bulgaria prețul este cu aproape 2 lei mai mic. Astfel, pentru românii care locuiesc în apropierea graniței, un plin făcut în Bulgaria poate însemna chiar și 100 de lei economisiți.
„În România s-au scumpit, toate sunt foarte scumpe. Noroc că suntem pe aici pe aproape și putem să mergem la bulgari” / „Benzina este mult mai ieftină, la noi crește aproape în fiecare zi combustibilul. Aici văd că este mult mai ieftină și îmi convine” / „N-avem ce să facem. Cel puțin tinerii care vor să facă ceva n-au, n-au cum să facă ceva în România pe minimum pe economie”, sunt câteva dingtre părerile șoferilor români care au ales să cumpere carburanțin din țara vecină.
Guvernul Ungariei a luat măsuri pentru plafonarea prețurilor carburanților
Guvernul lui Viktor Orban a decis plafonarea prețurilor la benzină și motorină, după creșterea puternică a cotațiilor petrolului pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu. Astfel, benzina nu mai poate depăși 595 de forinți pe litru, iar motorina 615 forinți, adică mai puțin de 8 lei.
În aceste condiții, maghiarii pot face un plin de 50 de litri de motorină la prețul plafonat de aproximativ 7,9 lei pe litru și plătesc aproximativ 395 de lei. În România, unde motorina costă 8,76 lei, același plin ajunge la aproape 440 de lei. O diferență de 45 de lei la un singur plin.
Pentru șoferii străini, prețul la pompă rămâne practic la nivelul pieței și ajunge la valori apropiate de cele din țara noastră. În perioada precedentă de plafonare, în 2022, situația era diferită. Mulți români din zonele de frontieră treceau granița pentru a alimenta, deoarece combustibilul era mai ieftin și nu existau restricții pentru mașinile cu numere străine. Cererea mare a dus atunci chiar la lipsă de carburant în unele benzinării.
Guvernul de la Budapesta spune că măsura rămâne în vigoare atât timp cât presiunea asupra pieței petrolului continuă. Pentru moment, Ungaria devine a doua țară din Uniunea Europeană care recurge la această soluție pentru carburanți, după Croația.














