Anul acesta, 1 Mai va fi într-o zi de joi, iar pentru angajații de la stat, se face punte cu vineri, 2 mai și au, în total, 4 zile libere. Mulți angajați din mediul privat intenționează, de asemenea, să-și facă singuri o minivacanță și se vor îndrepta spre litoral. Știind că cererea este deja mare, CFR a decis să ia primele măsuri pentru ca fiecare să-și găsească loc în trec.
Compania Feroviară Română a transmis că va dubla numărul de trenuri pentru perioada 25/26 aprilie – 4/5 mai 2025. Vor fi și mai multe legături spre Constanța și stațiunile de la mare, cu transport direct.
„Cu prilejul minivacanței de 1 Mai care prin tradiție este petrecută pe litoralul românesc, CFR Călători va asigura în perioada 25/26 aprilie – 4/5 mai 2025, în plus faţă de trenurile existente în programul obișnuit de circulaţie, mai multe legături spre Constanţa și staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Suceava, Iași, Buzău, Oradea.
De asemenea, și călătorii din alte regiuni ale țării au la dispoziție o serie de conexiuni rapide din capitală, pe fondul existenței mersului de tren cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retur”, transmite CFR, prin intermediul unui comunicat.
Călătorii vor avea parte de capacitate maximă de transport, în special pentru zonele de interes ale țării. Traficul va fi monitorizat și dacă va fi nevoie, compania va suplimenta operativ cu vagoane trenurile care circulă spre/dinspre cele mai solicitate destinații în limita parcului de material rulant tehnic disponibil.
CFR îndeamnă călătorii să-și cumpere de pe acum bilete pentru minivacanța de 1 Mai. De unde pot fi cumpărate tichetele, fără să mai mergi la gară
Cu acest prilej, CFR a transmis că îndeamnă călătorii să-și achiziționeze deja bilete, astfel încât să știe și compania exact câte trenuri în plus va avea nevoie. Cine nu vrea să meargă până la gară poate face achiziția și prin următoarele metode:
online, direct de pe www.cfrcalatori.ro
din aplicația mobilă – „CFR Călători bilete online” (disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery).
Pentru a încuraja cumpărarea de bilete în prealabil, CFR oferă și o reducere de 10%, spune compania:
„Pasagerii se pot bucura de reduceri de până la 10% la cumpărarea legitimațiilor de călătorie cu anticipație sau de 10% reducere dacă optează pentru oferta dus-întors. De asemenea, precizăm că CFR Călători acordă reducerile la transport prevăzute de actele normative în vigoare pentru diverse categorii de persoane (elevi, pensionarietc.)”, a transmis CFR.


















