„Buncărul” lui Mugur Isărescu din București își deschide porțile. Curioșii sunt așteptați și invitați să vadă clădirea Băncii Naționale a României

Autor: Ioana Bucur

Publicat: 03-09-2024 05:48

Actualizat: 03-09-2024 11:11

Article thumbnail

Sursă foto: Colaj Bugetul.ro

„Palatul” sau „buncărul” lui Mugur Isărescu din București își deschide ușile. Oamenii sunt invitați să vadă clădirea Băncii Naționale a României, considerată de mulți ca fiind cea mai frumoasă din țară.

Este una dintre cele mai importante instituții din România, locul în care specialiști în domeniul financiar iau decizii ce conturează viitorul țării. Ceea ce puțini știu este că fortăreața din inima Capitalei poate fi vizitată și așteaptă chiar musafiri cu porțile deschise.

Turiștii, dar și bucureștenii care își doresc o experiență inedită, au un nou motiv să facă o plimbare prin centrul orașului. Nu pentru cafenele sau restaurante, nu pentru Muzeul Național de Istorie, ci pentru a intra într-una dintre cele mai cunoscute clădiri din țară, pe care unii o numesc „buncărul” lui Mugur Isărescu.

De luni până vineri, cu excepția sărbătorilor legale, BNR organizează tururi ghidate gratuite pentru publicul interesat de moștenirea istorică, monetară și culturală a Băncii Naționale a României.

„O vizită la Muzeul Băncii Naționale a României înseamnă o călătorie unică și captivantă în spații încărcate de istorie monetară, bancară și culturală”, se precizează pe site-ul instituției.

Te-ar putea interesa și: „Apocalipsa” anunțată de Mugur Isărescu și angajații săi de la BNR. Oamenii guvernatorului, predicții financiare pentru următoarele luni

Cum se poate vizita clădirea Băncii Naționale a României

Arhitectul Ion Mincu a numit sediul BNR „cea mai frumoasă clădire din București”. Vizitatorii au toate motivele să plece încântați, Muzeul Băncii Naționale a României oferă o experiență de neuitat. Acolo, oamenii pot descoperi:

  • una dintre cele mai valoroase colecții numismatice din România acoperind o perioadă de peste două milenii și jumătate;

  • cea mai veche monedă bătută pe teritoriul României de astăzi;

  • cei mai mici bani din hârtie tipăriți în România;

  • cea mai numeroasă expunere de monede și medalii din aur;

  • toate etapele parcurse de moneda națională de la începuturile sale până în zilele noastre;

  • povești interesante despre două edificii remarcabile ale patrimoniului național;

  • fapte mai puțin cunoscute despre oamenii care au condus Banca Națională;

  • momente însemnate care au legat activitățile Băncii Naționale de istoria României;

  • informații inedite despre caracteristicile și utilizările aurului.

Tururile cu ghidaj în limba română încep zilnic la orele 10, 12, 14 și 16, iar cele în limba engleză se desfășoară de la orele 12 și 16 și durează în jur de o oră și jumătate.

„Vă așteptăm la intrarea din strada Lipscani nr.25 cu 10 minute înaintea orei programate pentru a derula formalitățile de acces în Banca Națională a României. Precizăm că accesul nu mai este permis după ora de începere a vizitei”, se precizează pe site-ul BNR.

Te-ar putea interesa și: „Beleaua” lui Mugur Isărescu nu-i mai dă pace guvernatorului Băncii Naționale a României. Sfaturile care-i dau fiori fostului premier

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri